Povestea de roman a lui Adrian Bredicean, singurul român din istorie acceptat în Cosa Nostra! Cum e viața unui gangster din America?

Publicat: 11/04/2024 | 19:37

Toată lumea a auzit despre mafia italiană, celebra Cosa Nostra și faptele acestora, nu tocmai lăudabile. Însă, puțini sunt cei care știu că un român a făcut parte din celebra organizație. Este vorba despre Adrian Bredicean, sigurul român din istorie care a ajuns în gruparea italiană. Acum, bărbatul a vorbit despre povestea lui de viață și a dezvăluit cum a ajuns să fie omul de încredere a unui celebru personaj din mafia italiană. 

Adrian Bredicean a fost un gangster american în adevăratul sens al cuvântului. Mare parte din viață a petrecut-o în Statele Unite și a ajuns să fie singurul român acceptat în Cosa Nostra, mafia italiana din Chicago. Deși viața de gangster pare pentru mulți una interesantă, Adrian Bredicean sparge mitul și vorbește despre valențele negre ale unei astfel de „profesii”. Cum a ajuns bărbatul în celebra organizație?

(CITEȘTE ȘI: MILIARDARUL ROMÂN CONDAMNAT PENTRU CĂ AR FI SPĂLAT 300 MIL. € PENTRU MAFIA SICILIANĂ PRIMEȘTE „FATALA”. I-A DESCHIS PROCES DE PATERNITATE!)

Adrian Bredicean, singurul român din Cosa Nostra

În cadrul podcast-ului The Uncensored Truth, Vladimir Moldoveanu l-a avut invitat pe Adrian Bredicean, singurul român care a ajuns în mafia italiană. Acesta a vorbit, printre altele, despre ascensiunea lui în grupul infracțional și faptele care l-au transformat în omul de încredere, mâna dreaptă chiar a lui Pietro La Balestra.

Încă de la o vârstă fragedă Adrian Bredicean a intrat în grațiile mafiei. La numai 14 ani incendia un întreg cartier de magazine pentru Cosa Nostra. Mai apoi, la vârsta de 17 ani a ajuns să devină omul de încredere a lui Pietro, unii din greii mafiei. I-a câștigat acestuia bunăvoința luând asupra lui o faptă comisă de el, într-un moment critic. Ulterior a continuat să își demonstreze devotamentul și a ajuns chiar mâna dreaptă a șefului său.

Viața lui Adrian Bredicean a fost una de film, plină de adrenalină și violențe. Însă, în cele din urmă românul a reușit să iasă din această lume periculoasă și să lase totul în urmă. Acum poveștile din Cosa Nostra, fiind doar o amintire îndepărtată.

„Vladimir Moldoveanu: Cum ai evoluat în mafie și cum ai ajuns acolo? Cum am spus ai fost singurul și ai rămas singurul român acceptat în mafia italiană.

Adrian Bredicean: Da, asta trebuie să știe orice român care se va uita vreodată și care te va vedea pe tine sau pe mine și vreau ca să fie foarte clar: în istorie nu există vreun român să fie acceptat de Cosa Nostra. Nu există. Legea Cosa Nostra spunea înainte că trebuia să fie din Sicilia toți. După aceea s-a schimbat și au zis că nu mai contează din ce parte ești atâta timp cât ești italian. După aia au băgat partea că atât timp cât taică-tu e italian, că se schimbă legile și la ei. De exemplu, dacă mama ta e româncă și tatăl italian, poți să devii membru de familie, să te accepte.

Eu am avut o relație cu Pietro foarte bună. Adică la 17 ani am luat asupra mea vina lui Pietro La Balestra, pentru că lui i-a fost omorât fiul. El are cinci copii și l-au omorât exact pe ăla pe care îl chema Pietro și l-a găsit în curtea vecinului mort și atunci a turbat Pietro. Țin minte ca m-a sunat și mi-a zis: «Angelo, vino!». Țin minte că avea un shotgun și era nervos pe stradă. Și nu știu ce cârcotă a avut.

Când am ajuns acolo deja se certase Pietro cu unul din Napoli și au început să se înjur și boom, aud dintr-o dată. Mamă, i-a luat piciorul și în momentul ăla când l-am văzut că e turbat zic: «Băi Pietro calmează-te». Am luat arma și mi-am pus eu amprenta mea pe ea și când a venit poliția am zis că eu am făcut fapta. Și Pietro a zis: «Nu, nu Angelo». Și am zis Pietro: «Lasă-mă că ma duc eu». Aia e prima oară când am cunoscut FBI-ul, la 17 ani.

Au venit doi agenți, nu îl uit niciodată, Elen, special agent Elen și cu una și au început să zică «știi că noi știm că Pietro l-a împușcat». Și am zis: «Nu. A cui e amprenta acolo? A mea. Pietro nu a făcut-o». Deci am luat fapta asta la 17 ani și luând fapta am devenit om de încredere. Deci am făcut multe lucruri pe care nu le pot spune.

Vladimir Moldoveanu: Și ai devenit locotenent? Cum a fost trecerea?

Adrian Bredicean: Procedura e că am urcat o treaptă. Deci am luat vina, apoi am mai făcut…. uite la 14 ani am dat foc la un întreg cartier de magazine pentru Cosa Nostra. Și făcând multe lucruri pentru el am devenit de încredere. Am fost mâna lui dreaptă”, a povestit Adrian Bredicean, în cadrul podcast-ului realizat de Vladimir Moldoveanu.

(VEZI ȘI: CE A APĂRUT PE CERUL ITALIEI, ÎN DIMINEAȚA ZILEI DE 7 APRILIE 2024. LOCUITORII AU RĂMAS MASCĂ ȘI AU IMORTALIZAT FENOMENUL SPECTACULOS)

This browser does not support the video element.