Povestea de iubire dintre Roxana Rotaru (23 de ani) și un milionar american (63 de ani) s-a terminat urât… pe masa procurorilor. Tânăra este suspectă de spălare de bani, după ce a primit de la afaceristul Jay B. Linville sume de bani uriașe. Românca i-a cucerit inima bărbatului într-un salon de masaj erotic din Italia și, de când s-au cunoscut, ea a strâns în conturi sute de mii de dolari.
Roxana Andreea Rotaru, o tânără din Oneşti, a rămas fără câteva sute de mii de euro, după ce procurorii a acuzat-o de spălare de bani. Aceeași acuzație îl vizează și pe milionar american Jay B. Linville care i-a trimis o mică avere după ce s-ar fi îndrăgostit iremediabil de ea.
Jay B. Linville locuiește în Florida și este moştenitor al unei afaceri de zeci de milioane de dolari. El și Roxana Rotaru s-au cunoscut într-un salon de masaj din Milano, iar relația lor a continuat chiar și la mii de kilometri distanță. Americanul a început să îi trimită româncei sume uriaşe de bani… și, la un moment dat, tânăra din Oneşti a ajuns să aibă într-un cont bancar aproape 600.000 de dolari. Autorităţile din România s-au autosesizat şi au demarat o anchetă, bănuind că americanul spală bani împreună cu iubita lui româncă.
Roxana Rotaru, prinsă cu o filă cec de 2.000.000 de dolari în Braşov
Pe 26 septembrie 2018, viaţa Roxanei Rotaru s-a schimbat radical după ce reprezentanții băncii la care avea banii au somat-o ca să îşi lichideze contul. Ea a mers la unul dintre sediile băncii şi şi-a scos restul de bani, respectiv 231.200 de euro, fiind oprită de poliţişti şi procurori imediat după ce a ieşit din banca din Braşov.Anchetatorii i-au confiscat toţi banii şi au găsit asupra ei o filă cec în valoare de 2.000.000 de dolari, bani pe care tot iubitul american i-ar fi trimis. De atunci şi până în prezent, procurorii şi poliţiştii din Braşov au încercat să găsească dovezi că americanul şi românca sunt implicaţi într-o afacere de spălare de bani, însă nu au reuşit să strângă suficiente dovezi, relatează libertatea.ro.
Americanul Jay B. Linville, tatăl a opt copii, este moştenitorul unei firme de ouă şi găini pe care a înfiinţat-o tatăl său şi pe care a vândut-o. În urma tranzacţiei, el a câştigat peste 35 de milioane de dolari, bani cu care a început să călătorească prin întreaga lume împreună cu iubita lui din România.