Un cuplu care s-a cunoscut pe Tinder în urmă cu un an a decis să facă pasul cel mare, deşi ambii erau ofiţeri în armată şi se locuiau la o distanţă impresionantă unul de celălalt.
Victor Farrar, ofiţer în armata americană, a profitat de un weekend liber şi a mers în vizită până în Ottawa, în Canada. Acolo, acesta şi-a uitat aplicaţia de dating Tinder deschisă, aşa că a avut o nouă „cucerire” fără să vrea. El a cunoscut-o pe Marsalie MacKenzie, o tânără care devenise ofiţer regal al armatei canadiene.
Cei doi au decis să se întâlnească de Halloween, în urmă cu un an, şi au împărţit bomboane copiilor. Au urmat lungi discuţii pe Tinder, iar după o perioadă Victor a simţit că Marsalie e aleasa.
Aşa că a pus la cale o excursie pentru ea, spunându-i că mai mulţi soldaţi din New York organizează o petrecere pentru ei şi soţiile lor. Marsalie a acceptat imediat, iar când a ajuns la locul întâlnirii l-a găsit doar pe Victor, care ţinea un buchet de trandafiri galbeni, florile preferate ale tinerei.
Acesta era foarte emoţionat, iar în câteva secunde s-a aşezat într-un genunchi şi a cerut-o pe Marsalie în căsătorie, la exact un an de când se cunoscuseră. „Mă faci cel mai fericit bărbat de pe planetă”, i-a spus americanul tinerei, când i-a oferit inelul de logodnă, potrivit washingtonian.com.