Povestea ciudată a unui jucător la loterie. A câștigat doar după ce și-a uitat ochelarii de vedere acasă

Publicat: 18/04/2021 | 21:10
Denis și Ann Fawsitt au sărbătorit împreună ( sursa foto Profimedia )

Un bătrân de 80 de ani pe nume Denis Fawsitt, originar din Hatton, Marea Britanie, a câștigat 116.124 de lire sterline la loterie, echivalentul a circa 113.000 de euro.

Bărbatul, un împătimit al loteriei, a ajuns să ia suma de bani, doar din cauza faptului că și-a uitat ochelarii de vedere acasă și nu a mai putut juca numerele pe care le juca de obicei, scrie BBC.

Numerele pe care bătrânul le punea în mod normal reprezentau datele de naștere ale membrilor familiei. Pentru că nu vedea, Denis Fawsitt a ales numele la întâmplare.

„Mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii și am încercat să-mi aleg numerele favorite, dar pur și simplu nu am putut”, a explicat octogenarul.

„S-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii ale mele”, a completat el. „După cele întâmplate în agenție, aveam un sentiment tare amuzant că voi câștiga.

I-am spus soției mele în acea seară că vom câștiga un premiu mare”, a afirmat bărbatul, citat de Digi24. 

„Premoniția” s-a adeverit

Și, spre surprinderea tuturor, a avut dreptate, câștigând 116.124 de lire sterline. „Am fost șocat când am aflat vestea. Dacă nu aveam probleme cu spatele, aș fi dansat”, a spus Denis. Ann a adăugat: „El a băut puțin whisky, eu m-am desfătat cu un sherry”.

Cei doi spun că vor investi o parte din banii câștigați în casă, în grădină și într-un televizor nou, însă au planuri și pentru copii și nepoți : „Banii îi vor ajuta mai mult pe ei decât pe noi”.