Povestea Biancăi, adolescenta de 16 ani din Iași, care merge, zilnic, 26 de kilometri pe jos, pentru a ajunge la școală: ”Mi-e foarte frică seara să mă întorc, că e întuneric”

Publicat: 03/02/2022 | 18:17

Bianca Michiu, o elevă de 16 ani din județul Iași, a ajuns în atenția întregii țări după ce s-a aflat povestea ei. Tânăra merge zilnic, de un an, 26 de kilometri pe jos, dus-întors pentru a ajunge la liceu.

Din lipsa banilor, copila nu își permite să meargă cu autobuzul, ca ceilalți colegi ai săi.

Bianca Michiu locuiește în comuna Șipote din județul Iași, alături de mama ei, grav bolnavă, și tatăl său, Sebastian Michiu, singurul care muncește și mai aduce un ban în casă. Aceasta este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Vlădeni, la Profilul Textile, potrivit informațiilor aflate de presa locală, Bzi.ro.

”Nu se întâmplă tot timpul să merg pe jos, decât când nu am bani de autobuz. Un bilet costă 10 lei dus și 10 lei întors, iar când nu am bani, nu am ce să fac, merg pe jos. E greu, e frig, mi-e foarte frică, mai ales seara, când mă întorc. Când plec e mai bine, merg ușor pe marginea asfaltului, dar când ajung lângă lacul de la Hălceni, bate vântul foarte tare. De acasă și până la liceu, fac o oră. Mi-e foarte frică seara să mă întorc, că e întuneric, dar mai reușesc să găsesc 10 lei să mă întorc cu autobuzul. M-am învățat așa, e greu, dar nu am ce să fac. Uneori e mai bine, alte ori e mai rău”, a povestit Bianca Michiu, elevă la Liceul Tehnologic Vlădeni.

Adolescenta visează să devină o croitoreasă de succes și să aibă un viitor strălucit în această meserie, după ce va termina studiile la Liceul Tehnologic Vlădeni. Bianca Michiu reușește cu greu să își cumpere un abonament de transport din banii de bursă socială.

”Îmi place să merg la școală, să stau cu prietenele mele, mai trece timpul. Materia mea preferată e matematica, dar ce îmi place mie cel mai mult să fac este să cos. Știu să cos foarte bine. Mi-ar plăcea să reușesc să devin croitoreasă, dar nu vreau să îmi fac speranțe prea mari. Eu iau bursă socială, dar nu îmi ajunge nici să îmi plătesc abonamentul, pentru că este mult mai scump. Doar pentru o săptămână costă 90 de lei, și bursa mea este puțin peste 200 de lei pe lună. Am noroc că mă mai ajută frații mei mai mari, dar și ei au familiile lor și nu reușesc nici ei mereu. La vară o să fie mai bine. Nu îmi este rușine să merg pe jos, asta e situația. Luna asta am mers pe jos de 3, 4 ori, atât.”, a precizat eleva.

Familia ei are un venit de doar 600 de lei pe lună. Mama elevei este grav bolnavă, suferă de ciroză hepatică, iar tatăl, Sebastian Michiu, nu lucrează decât cu ziua prin sat.

”Noi nu am știut că merge pe jos, am aflat târziu. Știam că pleacă cu autobuzul, dar de când am aflat, stăm cu sufletul la gură până ajunge înapoi acasă. Se întâmplă tot felul de nenorociri în lumea asta și i-am zis să aibă grijă, să nu se urce în mașini străine, iar din banii pe care îi mai are să păstreze 10 lei să aibă măcar la întors. Nu avem cu ce să plătim, abia ne descurcăm. Soția e bolnavă, tratamentul ei ne costă 300 de lei pe lună. Am crescut 5 copii, ne-a fost foarte greu. Acum, acasă a rămas doar ea, ceilalți îs mari, îs la casele lor. Ne mai trimit ei câte un ban, pentru ea, dar nu tot timpul. Când o să ia bursa, o să își ia abonament și nu va mai merge pe jos”, a declarat Sebastian Michiu, tatăl elevei din Iași.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult