Caz cutremurător în Vâlcea. O copilă de 12 ani a fost supusă în repetate rânduri agresiunilor sexuale chiar de către unchiul ei. Bărbatul întreținea relații intime cu fata, iar a sfârșit o plătea cu 30 de lei.
Unchiul violator are 49 de ani și, fără nicio urmă de conștiință, acesta își chema nepoata minoră pentru a întreține relații sexuale, iar mai apoi îi cumpăra tăcerea fetiței cu suma mizeră de 30 de lei.
Conform informațiilor din anchetă, copila a fost supusă celor mai multor agresiuni în anul 2017, în locuința unchiului său, ori în apropierea acesteia.
„A invitat-o pe persoana vătămată la locuinţa sa pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti. După ce au ajuns în dormitor, acesta a dezbrăcat-o cu forţa, a luat apă dintr-un lighean şi a început să o spele, în ciuda opoziţiei acesteia. Tot în cursul anului 2017 a luat-o pe persoana vătămată să o plimbe cu mopedul, iar pe o vale a oprit mopedul, a dat-o jos, a îndepărtat-o de drum şi a dezbrăcat-o”, se arată în dosar, scrie Antena3.
După trei ani de chin, în luna martie, Judecătoria Brezoi l-a condamnat pe bărbat la trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă agravată şi continuată. Însă, decizia nu este definitivă.
De asemenea, conform sentinței primite, agresorul trebuie să plătească familiei copilei daune morale în valoare de 10.000 de lei .