Poveste incredibilă. „M-am măritat, deşi mama mi-a spus să nu o fac. După doi ani, am rămas însărcinată. Exact în acea mai fericită zi, cineva a sunat la uşă…”
În plus, aflase că bărbatul fusese căsătorit de trei ori şi că ultima soţie i-a fugit de acasă. De atunci, ar fi jurat să se răzbune, să nu ierte nicio femeie, antena3.ro.
„Două luni mai târziu, îmi schimbam numele de familie în Dumitru, fiind a patra soţie a lui Bogdan. Deveneam mama vitregă a lui Sorin, copilul lui de doisprezece ani şi elevul meu. Am avut vreo doi ani minunaţi, în care am crezut că ating cerul cu mâna, că sunt aproape de nori. Nu credeam că există pe lume femeie mai fericită. Bogdan era foarte atent, prevenitor, iubitor, îmi făcea tot timpul surprize, cadouri. Ne iubeam nebuneşte, nu ne mai săturam unul de celălalt. Abia aşteptam să ajungem acasă, ca să facem dragoste. Iubirea noastră nu a fost umbrită deloc în aceşti doi ani. Până şi mama parcă se liniştise, acceptase ideea că m-am căsătorit cu Bogdan, că nu mai avea cum să mă despartă de el. Deşi, uneori, mai venea acasă la noi şi mă mai înţepa. Spuneam că au trecut doi ani de fericire când s-a întâmplat ceva ce n-am să uit niciodată. Ştiu că era o zi ploioasă, dar pentru mine era soare, fiindcă aflasem că voi avea un copil. Eram în al nouălea cer, toată lumea era a mea. Vorbeam la telefon cu Bogdan, când am auzit soneria. Când am deschis uşa, în faţa mea stătea o femeie de vreo treizeci de ani, îmbrăcată complet aiuristic. Era tare caraghioasă şi am zâmbit, fără să vreau.
– Doamna Dumitru? a întrebat ea păşind spre mine, ca să intre în casă. Sunt Ioana, soţia lui Bogdan, a mai zis făcând încă un pas şi întinzându-mi mâna. Am rămas mască. Normal că nu mă aşteptam ca una dintre nevestele lui Bogdan să-mi intre pe uşă, fără măcar să mă anunţe. (…)
– Uite de ce-am venit, a zis ea. Cu siguranţă că nu ştii adevărul. Bogdan, aşa cum îl ştiu eu, nu ţi-a spus o vorbă. L-ai întrebat unde pleacă în fiecare sâmbătă după-amiază?
Doamne, parcă vorbea mama! Atunci mi-am adus aminte că şi ea mă întrebase acelaşi lucru.
– Nu l-ai întrebat, văd asta în ochii tăi. Ei, bine, vine la mine, la spital. Mi-aduce flori, flori pe care le văd şi aici, în casa asta, unde am trăit împreună cu el. Am avut grijă de băiatul lui timp de şapte ani, de când i-a murit mama, a doua nevastă a lui Bogdan. şi într-o zi, pac, a venit boala asta, n-am mai putut să respir decât cu aparate şi m-am dus la spital. I-am redat libertatea lui Bogdan după un an, am divorţat, nu avea rost să-l leg de mâini şi de picioare. Trebuia să aibă viaţa lui, să fie liber. Am rămas internată, nu pentru că aş avea nevoie de spitalizare, dar pentru că nu am unde să mă duc, m-am obişnuit acolo şi, apoi, directoarea adjunctă e sora mea, mi-a dat o rezervă, mă simt foarte bine…
Un an am trăit în tensiune, totul era negru în jurul meu, nu mai era lumina din fiecare zi. Parcă şi el se întuneca, lipsea din ce în ce mai mult de-acasă, ca şi cum i-ar fi fost greu să stea cu mine”, a povestit femeia, în revista „Povestea mea”. În cele din urmă, cei doi au divorţat, nu înainte ca femeia să renunţe la copil.