Pentru a asigura mutarea în siguranță a persoanelor, sunt folosite bărci și avioane militare, iar prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea actuală este prevenirea altor pierderi de vieți omenești, conform publicației britanice care a preluat informații din presa de la București.
În ultimele zile, ploile torențiale au afectat Europa Centrală și de Est, umflând râurile și generând avertizări de inundații în Republica Cehă, Polonia, Austria, Slovacia și Ungaria. Barierele împotriva inundațiilor au fost ridicate în Praga, iar în anumite zone din Polonia au avut loc evacuări. Cele patru persoane decedate au fost găsite în județul Galați, sud-estul României, în timpul unei operațiuni de căutare și salvare, au confirmat serviciile de urgență pentru agenția de presă AFP, continuă BBC.
„Zeci de persoane au fost salvate din locuinţele lor în 19 zone ale ţării”, au transmis acestea.
Citește și: Ciclonul Boris a făcut prăpăd în România! 4 oameni au fost uciși de viituri, în Galați. VIDEO
Şase oameni se ascund în poduri și nu vor să își părăsească casele inundate
Primarul comunei Slobozia Conachi, grav afectată de inundații, a declarat că 6 sau 7 persoane rămân în podul caselor lor inundate și refuză să le părăsească. De asemenea, președintele CJ Galați, Costel Fotea, a anunțat că duminică vor ajunge 405 tone de ajutoare pentru persoanele afectate.
„Am făcut apel, poate reușim să îi ducem în adăpost”, susține primarul.
Edilul din Slobozia Conachi a declarat că s-au desfășurat lucrări intense în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru instalarea celor 200 de corturi. Consiliul Județean a furnizat 300 de saltele, perne și cearceafuri. Primarul a subliniat că prioritatea este ajutarea persoanelor vulnerabile, în special vârstnicii care nu pot fi transportați de autorități. În ceea ce privește cei care au refuzat să părăsească locuințele, primarul a menționat că au fost livrate provizii cu ajutorul echipei ISU și a bărcilor, dar duminică se va încerca din nou evacuarea lor din zonele inundate.
El a adăugat că situația inundațiilor a fost parțial rezolvată prin crearea unei breșe controlate în digul de protecție de pe malul drept al râului Geru, în zona localității Independența, pentru a direcționa apele râului Geru și ale râului Suhurlui, acum stagnante în Pechea și Slobozia Conachi, către râul Siret.
Oamenii sunt disperați că le-a fost distrusă toată munca de o viață
Apele au devastat totul în Galați. 12 localități au fost complet distruse de viituri, lăsând în urmă pagube uriașe. Locuitorii, cu lacrimi în ochi, povestesc cum au pierdut totul în fața viiturilor apocaliptice. Oamenii stau terifiați, observând distrugerile lăsate de aceste viituri catastrofale, iar locuințele lor au fost complet distruse de apa care a măturat totul în cale.
„Acum e jale! E jale cu J mare”,
„Doamne, Doamne, ce dezastru, cum s-a făcut!”,
„Doamne! Ce am mai muncit! A trebuit să plecăm afară ca să ne facem un cuibuşor! E a doua oară! Am muncit o viaţă întreagă printre străini. E ceva de groază! Nimeni n-a venit măcar să ne întrebe ceva! Sau să ne aducă o gură de apă!”,
„A plouat extraordinar de tare! Cred că au fost peste 50… 100 de litri pe metrul pătrat. Să ajungă apa până aici… Niciodată nu ne-am gândit. În 75 de ani. Şi eu am 65 de ani… a venit în 1972 apă, dar niciodată în halul ăsta!”, sunt doar câteva dintre mărturisirile localnicilor.
Citește și: Un ieșean a sunat la 112 de peste 15.000 de ori în ultimele opt luni. În timpul apelurilor, operatorii erau blocați!