Codul portocaliu de instabilitate atmosferică a adus potopul în județul Prahova. Doi oameni au fost salvați de pompieri din încăperile inundate. Mai mult, sute de prahoveni nu au curent electric, iar mai multe gospodării și case au fost inundate.
A fost cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în județul Prahova. Astăzi s-au rupt norii și o ploaie torențială a lăsat în urmă dezastru. Mai multe curți și beciuri au fost inundate în Măneciu, Văleni de Munte, Băicoi și Drajna. Mai mult, DN72 este complet inundat în zona Ariceștii Rahtivani.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN ROMÂNIA. COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ, VIJELII ȘI GRINDINĂ
Un bărbat a fost salvat de către echipajele de pompieri după ce încăperea în care se afla a fost inundata ca urmare a ploilor abundente. Incidentul a avut loc la o societate comercială din incinta Parcului Industrial din localitatea Ariceștii Rahtivani.
Bărbatul s-a urcat pe o masă și nu putea să coboare pentru că se afla în pericol de electrocutare din cauza unui prelungitor aflat în apă. Bărbatul este în afara oricărui pericol. În urma intervenției ISU Prahova, bărbatul este în afara oricărui pericol.
De asemenea, 223 de consumatori sunt nealimentați cu energie electrică în Voila, Telega și Păulești.
Tot în județul Prahova, în urmă cu scurt timp, o tânără din localitatea Băicoi a fost scoasă din locuință de către pompieri.
VEZI ȘI: DEZASTRU ÎN CAPITALĂ, DUPĂ CE A PLOUAT CU GĂLEATA ȘI GRINDINĂ. A FOST COD ROȘU DE VIJELIE