Poșta Română, schimbare radicală. Fiecare persoană va avea un cod poștal

Publicat: 23/08/2022 | 18:32

Poșta Română face o schimbare majoră! Astfel, codurile poștale clasice, care erau împărțite geografic, vor fi înlocuite cu coduri poștale personale digitalizate.

După acest nou algoritm, fiecare român va avea propriul său cod poștal. ”Noi lucrăm la un cod poștal pe persoană. Dacă până acum codurile poştale sunt împărțite geografic, pe localități, sau străzi, sau cartiere, credem că e momentul în care să facem un pas digital important și să ne asigurăm că fiecare persoană are propriul cod poștal şi indiferent unde se găseşte persoana respectivă poştaşul să îl găsească şi să îi ducă coletul, dacă optează pentru genul ăsta de livrare”, a anunțat Valentin Ştefan la Antena 3.

Valentin Ștefan a mai anunțat că Poșta Româna va implementa o rețea de cutii poștale digitale „care să permită oamenilor să beneficieze de ridicarea produselor fără să mai depindă de programul poștei sau de programul poștașilor”.

Primele cutii poștale digitale au apărut deja în câteva locații și urmează ca Poșta Română să mai achiziționeze 3.000 de cutii poștale și 75 ghișee poștale.

Ce venituri are un angajat de la Poșta Română în 2022

Meseria de poștaș nu este deloc ușoară, mai ales că indiferent de condițiile meteo, aceștia sunt nevoiți să străbată kilometri întregi pe vânt, ploaie, zăpadă ori caniculă. În jur de 11.000 de angajați ai Poștei Române sunt poștași, însă cei care au ales această meserie, cel mai probabil chiar iubesc ceea ce fac. Nu este o meserie ușoară, cât despre salariu, se poate spune că nu reflectă efortul depus.

Vezi și: SALARIUL ROMÂNILOR, INSUFICIENT PENTRU CUMPĂRĂTURI. CÂT CHELTUIE LUNAR O PERSOANĂ PE ALIMENTE

Salariile unui poștaș diferă în funcție de vechime. Astfel, un începător are un salariu de 2.300 de lei brut, ceea ce înseamnă că primeşte lunar un salariu net de aproape 1.400 de lei.

Chiar dacă salariile sunt mici, angajaţii de la Poştă mai primesc şi bonusuri pentru munca prestată. Cei care lucrează sâmbătă, duminică sau de sărbătorile legale pot primi un spor de 50% din salariul de bază. Cum se întâmplă în alte domenii, salariile de aici variază şi în funcţie de experienţă. Un poștaș cu 5 ani vechime primește câteva sute de lei în plus la salariu.

Ce salariu are un angajat de la Poşta Română

Deși salariile variază, se pare că cei mai norocoși sunt cei care lucrează în domeniul IT. Un angajat IT primește aproximativ 5.000 de lei lunar.

  • Amgajat la dispecerat – 2.100 lei (net)+ bonuri de masă
  • Manipulant marfă – 2.000 lei
  • Factor poștal – 2.000 lei
  • Ofician urban  – 1.900 lei
  • Manipulator marfă – 2.300 lei
  • Șofer – 1.524 lei