Poşta Română, reacție după vestea că oficiile poștale se închid: „Trend de modernizare”

Publicat: 20/11/2024 | 12:20
Poşta Română, reacție după vestea că oficiile poștale se închid. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

În urma anunțului legat de închiderea oficiilor poștale, Poșta Română a reacționat prin intermediul unui comunicat și a oferit explicații legate de măsura anunțată. Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale, a făcut anunțul conform căruia Poșta Română își va închide treptat toate oficiile poștale pe care le deține.

După acest anunț făcut de directorul general al Companiei cu privire la închiderea oficiilor poștale, Poșta Română a transmis un comunicat prin care transmite că multe dintre acestea sunt neprofitabile, dar închiderea oficiilor poștale nu este o prioritate.

„Compania se află într-un proces amplu și continuu de transformare care urmărește adaptarea la nevoile actuale ale clienților, eficientizarea operațională și alinierea la tendințele internaționale din sectorul serviciilor poștale.

Poșta Română NU ia în considerare reducerea prezenței sale în țară, prezență pe care și-a consolidat-o în ultimii ani, când pentru prima oară, în anul 2023, a reușit să aibă cel puțin un salariat în fiecare UAT din România. Închiderea oficiilor poștale NU reprezintă o prioritate pentru Compania Națională „Poșta Română” S.A. Închiderea și deschiderea de subunități poștale este un proces continuu, început în urmă cu 34 ani. Anual, aproximativ 500 subunități poștale sunt închise, în timp ce multe altele se deschid.

Din contră, rețeaua de last-mile delivery reprezentată de poștași, curieri și agenți poștali este într-un proces de consolidare și modernizare, având în prezent un număr de peste 11.000 persoane.”, este o parte din mesajul transmis de Poșta Română printr-un comunicat de presă.

În contextul declarației făcute de directorul general, Compania Națională a menționat faptul că unul dintre obiectivele principale ale conducerii este acela de a asigura un management performant și benefic pentru veniturile companiei.

CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru românii care își schimbă buletinele, în prag de alegeri

„În declarațiile sale, Directorul General a ținut să sublinieze faptul că unele oficii poștale sunt neprofitabile și că toate companiile de poștă din Europa au adoptat o politică de reducere a prezenței teritoriale prin oficii poștale. Poșta Română se înscrie în acest trend de modernizare a companiilor de poștă prin transformarea prezenței poștale din România dintr-o prezență mixtă de subunități proprii, închiriate sau în regim de semi-franciză, într-o prezență PUDO (pick-up drop-off points) în sistem propriu sau în regim de franciză.

Unul dintre obiectivele principale ale conducerii Companiei Naționale “Poșta Română” este acela de a asigura un management performant și de a crește constant veniturile companiei prin decizii economice potrivite, care să nu afecteze în mod negativ beneficiarii direcți, ci, dimpotrivă, să genereze resurse suplimentare care să fie reinvestite în modernizarea, transformarea și adaptarea companiei la una a viitorului, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.”, a mai continuat.

Mesajul trimis de escroci în numele Poștei Române

O nouă escrocherie circulă în România, așa că este important de precizat ca oamenii să fie foarte atenți la link-urile pe care le accesează. Mai multe persoane au primit mesaje de la diferite numere de telefon care pretind a fi din parte Poștei Române.

În SMS-urile respective, escrocii le spun oamenilor că au primit un colet, însă lipsește numărul străzii din adresă. Astfel, ei sunt îndemnați să intre pe un link pentru a actualiza datele necesare. Este important ca românii să ignore aceste mesaje pentru că sunt o tentativă de fraudă și se pot trezi fără bani în cont.

VEZI MAI MULT AICI: Mare atenție, o nouă înșelătorie! Fraudă prin SMS-uri în numele Poștei Române