Posibilă revenire de senzaţie în lumea politică. Preşedinte al Parlamentului bate palma cu un fost adversar politic
După ieşirea meteorică de pe scena politică în vara anului 2016, informaţiile despre fostul preşedinte executiv al PSD Valeriu Zgonea au devenit tot mai răzleţe. Până acum câţiva ani, un greu al politicii româneşti, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, olteanul Zgonea a intrat într-un con de umbră autoimpus.
Cancan, site-ul numărul 1 din România, a intrat în posesia unor fotografii de senzaţie care par să prevestească o reîntoarcere a celui care a candidat în tandem cu Liviu Dragnea la congresul PSD din 2015. Zgonea a fost surprins în plin centrul Capitalei salutându-se cordial şi îmbrăţişându-se cu preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Sursa Cancan ne-a relatat că omul lui Băsescu distribuia materiale promoţionale ale partidului pe care îl conduce când Valeriu Zgonea, vizibil încântat să revadă un coleg parlamentar, s-a năpustit asupra lui pentru a-l îmbrăţişa cu patos. Cei doi s-au întreţinut câteva minute, promiţându-şi să se revadă după încheierea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.
Se prefigurează astfel o posibilă revenire de senzaţie în politica românească a unui fost greu PSD care s-ar putea înscrie în partidul lui Traian Băsescu.
De cealaltă parte, Eugen Tomac îl secondează pe fostul Preşedinte Traian Băsescu pe lista Partidului Mişcarea Populară pentru Parlamentul European.
Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD în vara lui 2016 după ce acesta i-a reproşat lui Liviu Dragnea că rămâne în fruntea partidului chiar dacă a primit o condamnare definitivă pentru fraudă electorală în dosarul referendumului pentru demiterea Preşedintelui Băsescu din vara lui 2012. Odată cu excluderea din partid, Zgonea a pierdut şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ieşind astfel temporar din viaţa politică.