Tehnicianul lui ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa, s-a declarat mulţumit de rezultatul dar mai ales de prestaţia pe care elevii săi au avut-o în ultimul meci oficial al anului susţinut pe teren propriu cu Dinamo, joc terminat nedecis 0-0. Antrenorul principal al bănăţenilor şi-a felicitat elevii îi primul rând pentru atitudinea pe care au avut-o contra câinilor, ştiut fiind faptul că clubul are restanţe financiare către jucători.
„Am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Indiferent de câte puncte are, Dinamo rămâne o echipă valoroasă. Felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o. Din etapa 10 ne-am făcut mari probleme. Au început să lipsească atâţia jucători, mereu 5-6. Pe Creţu eu l-am învoit până miercuri şi a lipsit mai mul. I-am făcut referat. Acum e probleme conducerii. Vreu să câştigăm toate cele patru etape rămase. Va urma o iarnă grea. Am încredere în Primărie că va rezolva multe probleme”,a declarat tehnicianul.
Popică şi-a făcut în continuare numărul obişnuit în faţa microfoanelor, explicându-le jurnaliştilor că le-a ţinut elevilor săi lecţii de istorie despre Revoluţie şi Regele Mihai!
„Jucătorii mei au dovedit, la cele două lecţii teoretice pe care le-am purtat săptămâna aceasta despre Revoluţia din 1989 şi despre viaţa şi moartea Regelui Mihai, toţi au primit calificativul excelent. Pe lângă fotbal, noi am făcut şi istorie”, a spus Ionuţ Popa după meci.
După acest rezultat, ACS Poli Timişoara termină anul pe locul 9 cu 26 de puncte. În primul meci oficial din 2018, ACS Poli Timişoara va evolua în deplasare pe terenul formaţiei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă ce aterminat anul pe loc retrogradabil.
Cristi P.