Pompierul-milionar se lanseaza in afaceri cu banii de la loto. Isi construieste pensiune pe litoral
Dupa ce, in urma cu doi ani, s-a mutat de la Galati in satul 2 Mai, judetul Constanta, unde si-a cumparat o vila, acum Iulian Constandachi (52 de ani) este hotarat sa profite de criza si sa investeasca in constructia unei pensiuni in satul 2 Mai. Mai exact, milionarul vrea sa faca o afacere din cazarea turistilor care vin pe litoral. Chiar daca are bani cu nemiluita, Constandachi a inceput sa gandeasca ca un adevarat om de afaceri si sa scoata profit. Pensiunea care va fi ridicata va avea parter si doua etaje si aproximativ 15 camere. Potrivit proiectului, ea va avea un aspect arhitectural deosebit. Terenul pe care se va ridica pensiunea a fost cumparat inca din anul 2009, imediat dupa ce galateanul a castigat la loto. La timpul respectiv, el a platit pentru cei 1.800 de metri patrati de teren 65.000 de euro. Galateanul se poarta firesc, iar bogatia nu i-a luat mintile. „Sunt un om fericit si nu am facut cum au facut altii, sa risipeasc banii aiurea. Banii nu mi-au luat mintile, din contra, ma gandesc cum sa-i inmultesc. Tocmai de aceea vreau sa investesc in ceva frumos, o pensiune pentru turisti”, a declarat Iulian Constandachi pentru CANCAN. Pentru ca nu a fost vreodata casatorit si nici nu are copii, Iulian Constandachi are grija de rudele sale.