Poloneza Agnieszka Radwanska s-a retras din tenis la doar 29 de ani: „Sunt recunoscătoare să am atâtea amintiri superbe!”

Publicat: 15/11/2018 | 11:05
Pierdere mare pentru tenisul mondial feminin.  Sportiva Agnieszka Radwanska a decis să renunţe la sportul care a consacrat-o din cauza problemelor de sănătate la doar 29 de ani.

„După 13 ani de tenis profesionist, am decis să îi pun capăt carierei. Nu a fost o decizie uşoară. Sunt recunoscătoare să am atâtea amintiri superbe, inclusiv câştigarea a 20 de titluri WTA, a Turneului Campioanelor. Am de asemenea o finală jucată la Wimbledon şi multe altele. Din păcate, nu mai sunt capabilă să mă antrenez şi să joc la nivelul la care eram obişnuită, iar corpul meu nu se mai ridică la nivelul aşteptărilor. Am luat în considerare sănătatea mea şi am ajuns la concluzia că nu mai pot să îi impun corpului meu să răspundă limitelor cerute în tenis”, a declarat Agnieszka Radwanska.

Jucătoarea din Polonia a disputat 14 turnee în acest sezon, iar ultima a fost cea pierdută la Seul, în optimi, în faţa Irinei Begu, în două seturi 4-6, 3-6. Cea mai bună performanţă a anului a venit la Eastbourne, acolo unde a atins semifinalele. Agnieszka Radwanska a ajuns până pe locul secund WTA, în iulie 2012.

La turneele de Grand Slam, Radwanska a ajuns în finala de la Wimbledon (2012) şi în semifinale la Australian Open (2014, 2016). La Roland Garros nu a trecut de sferturi, iar la US Open a ajuns până în optimi, în cinci rânduri.

În acest moment, poloneza Radwanska se află pe locul 75 WTA. De—a lungul carierei, sportiva a adunat 20 de turnee de-a lungul carierei şi a adunat din tenis 27.683.807 de dolari, dintre care 484.522 în 2018.