Radu, ispita de la Insula Iubirii, a făcut noi dezvăluirii despre ceea ce simte pentru Daiana! Ce a pățit tânărul când s-a întors în România!
Radu a recunoscut că a fost atras de Daiana încă de la început, când aceasta a venit pe „Insula Iubirii” alături de Rareș, partenerul ei. Deși rolul său era să observe și să încerce să creeze legături cu concurentele, Daiana l-a surprins prin personalitatea și atitudinea sa.
Citește și: NOU CUPLU DUPĂ INSULA IUBIRII 2024? ISPITELE S-AU COMBINAT ŞI S-AU DAT DE GOL. FOTO
Înainte de ceremonia focului, Daiana l-a ales pe Radu pentru întâlnirea finală, în ciuda faptului că acesta nu a fost o ispita în sens clasic. Deși pe parcursul filmărilor, Radu și Daiana au avut o conexiune evidentă, ispita nu a dat curs unei potențiale apropieri, rămânând ferm pe poziția că Daiana va rămâne fidelă relației cu Rareș. Deși a refuzat să petreacă un „dream date” cu Daiana, Radu a recunoscut că i-a plăcut mult de ea, adăugând că realitatea ei este diferită față de ceea ce s-a văzut pe ecran.
Într-un interviu recent acordat pentru Antena 1, Radu a dezvăluit că a fost implicat într-o cercetare internă declanșată de Minister, în urma participării sale la emisiunea „Insula Iubirii”. Acesta a precizat că investigația a fost deschisă pentru a evalua dacă aparițiile sale publice au afectat în vreun fel imaginea Poliției Române, având în vedere că, pe lângă rolul de ispita, el este și angajat al instituției.
„Am fost băgat și într-o cercetare internă de către Minister, dar nu am denigrat imaginea Poliției Române. Cine m-a atras pe insulă? Aș spune că Daiana. Neașteptat, nu? În acele momente chiar îmi venise ideea și mă gândeam chiar și la o relație cu Daiana, pentru că este o persoană pe care, dacă ajungi să o cunoști mai bine decât ceea ce vezi la televizor, este o persoană faină. Este o persoană chiar plăcută, surprinzător, dar este o persoană plăcută”, a declarat Radu într-un interviu.
După ceremonia finală, Daiana și Rareș au decis să părăsească împreună „Insula Iubirii”, în ciuda tensiunilor din relația lor, create în mare parte de momentele de apropiere dintre Rareș și Flori. Deși Rareș a fost criticat pentru comportamentul său, în special din cauza excesului de alcool și al gesturilor îndrăznețe față de ispita Flori, Daiana a ales să-l ierte și să-l sprijine, plecând alături de el din Thailanda. La câteva luni de la întoarcerea acasă Rareș și Daiana se pare că și-au spus adio.
Acum, întrebarea pe care fanii emisiunii și-au pus-o este dacă Radu și Daiana și-ar da o șansă sau dacă mai țin legătura. Cert este că ispita nu și-a ascuns afecțiunea pentru ea și continuă să o aprecieze.