Polițistul Fănel Nițu, înmormântat cu onoruri militare. Omagiul copleșitor adus de colegii săi în momentul în care sicriul era coborât în groapă | VIDEO
Lacrimi, rugăciuni și durere fără margini… așa poate fi descris ultimul drum pe această lume a lui Fănel Nițu, șeful Postului de Poliție din localitatea Morunglav. El a fost înmormântat cu onoruri militare, iar colegii săi i-au adus un omagiu copleșitor în momentul în care sicriul în care se afla trupul său era coborât în groapă. Atenție, avem imagini care vă pot afecta emoțional.
Polițistul Fănel Nițu, înmormântat cu onoruri militare
Fănel Nițu a fost condus astăzi pe ultimul drum de familie, rude, prieteni și colegi, iar despărțirea pentru totdeauna de aceasta a fost extrem de emoționantă. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica nouă de la Monumentul Eroilor din Balș și a fost oficiată de trei preoți. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt, dar și alți oameni ai legii din cadrul poliției oltene – conducerea Poliției orașului Balș și colegi de la Balș, dar și din Secția de Poliție Rurală Bobicești – au fost prezenți la ceremonia funerară a șefului Poliției Morunglav care avea o experiență profesională de 25 de ani; pentru început acesta a desfășurat activități în domeniul ordinii publice, iar în ultimii zece ani, a fost șef de post.
După cum puteți vedea în imagini, înhumarea s-a făcut cu onoruri militare în cimitirul nou din oral, iar un pluton de jandarmi a tras trei salve de armă în plan vertical. În momentul în care sicriul său a fost coborât în groapă, colegii săi au pornit sirenele, iar atmosfera a fost una copleșitoare.
Citește și: Ce mesaj a postat fiica poliţistului mort în accidentul din Olt pe pagina de socializare
Fănel Nițu, mort după ce mașina de poliție în care era s-a izbit de ambulanța pe care o însoțea
În vârstă de 49 de ani, polițistul a murit în urma unui grav accident rutier petrecut în prima dimineaţă din 2021. Fănel Nițu se afla alături de un alt coleg, şef de post în comuna Bîrza, în misiune, însoţind o ambulanţă care preluase un pacient cu afecţiuni psihice din localitatea Pârşcoveni. Pe drum, pacientul a continuat să se manifeste violent, agresând-o pe asistenta din echipajul ambulanţei și, la un moment dat, șoferul ambulanţei a frânat brusc. Agentul care se afla la volanul autospecialei de poliţie, aflată în spatele ambulanţei, nu a mai putut evita impactul devastator.
Cei doi poliţişti au fost grav răniţi, iar ambulanţierul, asistenta şi pacientul s-au ales răni uşoare. Fănel Niţu a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, însă, la o zi după accidentul violent, inima lui s-a oprit pentru totdeauna.
This browser does not support the video element.