Polițistul din Las Fierbinți, gest impresionant pentru o fetiță bolnavă de leucemie
Actorul Leonid Doni a făcut un gest care i-a uimit pe toți cei care ăl urmăresc. Polițistul din serialul „Las Fierbinți” a reușit să îi aducă un strop de bucurie unei tinere care se confruntă cu probleme foarte mari de sănătate.
Robi, așa cum îl cunosc toți românii care urmăresc cu interese serialul „Las Fierbinți”, difuzat pe Pro TV, a acceptat să își facă apariția într-un spital din Capitală, făcându-i astfel o surpriză unei paciente care suferă de leucemie. Fetiței nu i-a venit să creadă în momentul în care a văzut că idolul său a intrat pe ușa salonului și a petrecut câteva momente alături de ea.
Polițistul Robi, din „La Fierbinți”, surpriză de proporții pentru o pacientă care suferă de leucemie
Alessia este o fetiță de 12 ani care a transformat salonul Spitalului Marie Curie în propria sa casă de câteva luni. Aceasta suferă de leucemie tocmai de aceea este supusă zilnic unui tratament chinuitor care ăi răpește copilăria în acest moment. Doctorița care se ocupă de pacientă a aflat că aceasta îl îndrăgește foarte mult pe actorul Leonid Doni, tocmai de aceea a făcut tot posibilul pentru a-l aduce chiar și pentru câteva ore pe acesta în salonul micuței.
„Polițistul Robi din Las Fierbinti a vizitat-o pe Alessia, care urmează un tratament împotriva leucemiei la Spitalul Marie Curie. Toată secția știe cât de mult îl îndrăgește, dar cum a ajuns să-i facă surpriza? La inițiativa unui medic empatic. Mulțumim, Leonid Doni, pentru vizită și implicare, pentru timp și zâmbet, pentru emoții și… pupici. Polițistul Robi a cucerit o țară întreagă, iar tu, Leonid, încă o inimă. Și una foarte bună. Ca a ta.”, este mesajul postat de Asociația Dăruiește Viață pe pagina oficială de Facebook.
Alessia nu a avut șanse de viață încă din momentul în care a venit pe lume. Mama sa, Luminița, a primit vestea conform căreia bebelușul său nu va putea supraviețui. Totuși, micuța a luptat an de an să se bucure de copilărie și de frumusețile vieții. Din păcate, în ultimele luni, aceasta a început să se simtă din ce în ce mai rău, așa că a ajuns la spital, unde medicii au descoperit că suferă de leucemie.