Dan Ciprian Sfichi, agentul şef adjunct de poliţie care a fost tăiat în cap cu o sabie, a fost băgat seara trecută de urgenţă în sala de operaţie. Medicii se tem că nu va supravieţui din cauza rănilor teribile. Familia, prietenii şi colegii se roagă şi speră într-o minune acum, în preajma sărbătorilor de iarnă.
„Prognosticul rămâne unul extrem de rezervat. Sunt leziuni complexe, leziuni severe, leziuni pe care puţini le văd în viaţă”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, conform Pro TV.
Vă reamintim că Ciprian Sfichi a fost atacat ieri dimineaţă cu o sabie în timp ce era într-o misiune. Călăul său este Alexandru Huţuleac, un interlop periculos din zona Rădăuţi. Atacatorul poliţistului este un apropiat al clanului interlop Corduneanu de la Iaşi. În cursul zilei de azi, călăul agentului va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
„O persoană a exercitat acte de violenţă cu o sabie asupra unui lucrător de poliţie, cu intenţia de a-i suprima viaţa”, a declarat Cristina Ciornei, Parchetul Tribunalului Suceava.
„Nu-şi regretă fapta. Numai incidentul care a avut loc”, a afirmat Tudor Salagean, avocatul suspectului.
Poliţistul rănit este căsătorit şi are două fetiţe minore. El fost unul dintre cei opt poliţişti care au intrat în casa suspectului din Rădăuţi pentru percheziţie. După ce mascaţii au spart uşa, agentul a fost atacat cu o sabie şi rănit grav la cap de unul dintre suspecţi, potrivit sursei citată mai sus.
Citeşte şi: Informaţii şocante despre poliţistul lovit cu sabia în cap de un interlop: are creierul crestat
Familia şi prietenii agentului care se luptă acum ca să trăiască au făcut public un mesaj prin care îi roagă pe oameni să doneze sânge pentru el.
„Dan Ciprian Sfichi, are foarte mare nevoie de sange!! Acum se afla la Iasi.
Va rog pe toti care aveti bunavointa sa mergeti sa donati sa specificati la centru de donare si transfuzie numele lui, #Dan #Ciprian #Sfichi„!
Program centru Suceava 08-13
Program centru Iasi- 07-13
Se numeşte donare cu ţintă. Mergeţi la centrele de donare, completaţi un formular şi când sunteţi întrebaţi dacă donaţi pentru cineva? Atunci specificaţi numele poliţistului. Când mergeţi sa donaţi trebuie sa mâncaţi cu aproximativ 1 ora înainte (alimente fără grăsimi, slănină, suntem, etc….), sa nu consumaţi alcool, se poate dona chiar dacă aţi băut cafea şi sa nu fumaţi înainte de donare. Procesul de donare durează în medie intre 20-40 de minute. Sa aveţi buletinul sau cartea de identitate la dumneavoastră. În Bucureşti la Centrul de Transfuzii Sangvine programul este 07:30-13:30, Strada Doctor Constantin Caracaş 2, Bucureşti (zona pasajului Victoria, ieşirea spre Blvd. Nicolae Titulescu)„, a scris un prieten de-al poliţistului rănit grav în timp ce era într-o misiune periculoasă.
Agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi are 35 de ani şi lucrează în poliţie de 12 ani. El provine dintr-o familie de poliţişti, iar tatăl şi fratele său au urmat această carieră. El este unul dintre cel mai buni angajaţi ai Inspectoratului de Poliţiei Suceava şi a fost propus anul acesta pentru salariul de excelenţă pentru merite deosebite.
Interlopul Alexandru Huţuleac este cercetat într-un alt dosar pentru trafic de droguri. El a fost arestat anul trecut, dar a fost ulterior plasat sub control judiciar.