Polițiștii știau! L-au avut în vizor pe Gheorghe Dincă cu 10 zile înainte să o ucidă pe Alexandra

Publicat: 08/08/2019 | 11:28
Polițiștii știau! L-au avut în vizor pe Gheorghe Dincă cu 10 zile înainte să o ucidă pe Alexandra

Criminalul Gheorghe Dincă se afla în vizorul polițiștilor cu 10 zile înainte de a o ucide cu Alexandra, ceea ce ridică alte semne de întrebare referitoare la modul în care au acționat oamenii legii. Din nefericire pentru Alexandra Măceșanu, apelurile ei disperate la 112 au fost auzite, însă reacția polițiștilor a fost lentă. Și, atunci când au pus mâna pe Dincă, nu s-a mai putut face nimic pentru Alexandra.

Cercetările au continuat la ”Casa groazei”, iar avocatul familiei Melencu a oferit informații senzaționale. Sub casa lui Dincă se află tuneluri, foraje și puțuri.

”Exista tuneluri, tot feluri de foraje, puţuri. Cred că aici poate să fie un fel de cimitir al istoriei lui îndelungate în domeniul crimelor şi după aceea cred că nu a mai avut loc pe aici şi a început să le mai şi ardă, să le mai împrăştie prin păduri şi prin alte locuri”, a declarat avocatul, potrivit stirileprotv.ro.

Trafic de persoane

Anchetatori îl aveau pe Gheorghe Dincă la ”îndemână”, cum se spune, numai că – incredibil – acesta și-a putut vedea, nederanjat, de toate atrocitățile. Și mașina acestuia era la dosar, iar Brigadă de Operaţiuni Speciale din Craiova ar fi filat această mașină. Rețeaua de trafic de carne vie despre care se vorbește ar fi acționat în Italia, Anglia şi Germania. Mai mult, conform informațiilor, din grupare ar face parte şi fiul criminalului, însă nu există o confirmare oficială în acest sens.

Avocatul familiei Melecu este de părere că sunt multe detalii care nu se ”leagă” în ceea ce privește eventuala ucidere a Luizei Melencu.

”Dacă acele urme de cenuşă şi acele resturi de oase calcinate ar fi stat acolo de când spune criminalul, adică de câteva luni de zile pentru că sugerează că imediat ar fi omorât-o pe Luiza în aceeaşi zi, în mod clar ar fi trebuit astupate de vegetaţie, de noroi, de ploi. Inclusiv acei saci, eu atât cât i-am văzut păreau destul de curaţi. Acele probe păreau proaspăt aruncate acolo”, a declarat avocatul Tonel Pop, conform sursei citate mai sus.