Polițiștii italieni s-au apropiat de această prostituată. Ce le-a zis tânăra, în limba română: „Am 25 de ani și…”
Traficul de carne vie rămâne un subiect dureros și ”delicat”. Polițiștii, indiferent de țară, încearcă să rezolve această situație dificilă, însă fete minore sunt ”racolate” în diferite părți ale Europei – nici România nu face excepție – și duse ”la produs”, așa cum se spune. Este o lume în care ”legea tăcerii” este respectată, iar dacă una dintre fete vorbește mai mult decât trebuie este pedepsită exemplar.
Polițiștii italieni au efectuat o razie într-o zonă rău famată a Romei și, din nefericire, au descoperit multe minore provenite din România. Acestea au încăput pe mâna traficanților de carne vie și sunt obligate să se prostitueze. Le este teamă să vorbească, încearcă să îi evite pe polițiști și, doar cu foarte mare greutate, pot fi obținute informații de la ele. Una dintre prostituate a declarat, totuși, că a văzut ”la lucru” o fată care nu avea mai mult de 16 ani, slabă și înspăimântată de cei care o obligă să ”facă trotuarul”.
Dacă vorbesc, sunt considerate trădătoare!
O alta, încercând să își ascundă fața, declară că are 25 de ani acum, numai că a fost adusă în Italia atunci când era minoră.
”Am 25 de ani. Am fost adusă aici minoră”, spune ea, conform stirileprotv.ro. Fetele spun că nu au ”pești”, însă aceasta nu este decât o formă de apărare în fața celor care le coordonează – prin violență, de cele mai multe ori, ”activitatea stradală”. Este o atmosferă de teamă continuă, o exploatare promiscuă care le transformă pe tinerele aduse din România în victime deznădăjduite.
“E dificil să le faci să vorbească despre lucuri despre care nu ar trebui să vorbească! Dacă vorbesc, sunt considerate trădătoare! Un peşte riscă mult dacă trimite o fată minoră la stradă. Riscul e mare”, a declarat, conform sursei precizate mai sus, Pierpaolo Formoso, șeful echipei operative.