Poliţiştii în alertă! O fată de 17 ani din Dolj a dispărut. A coborât dintr-un autocar în Valencia şi nu a mai revenit acasă
O dispariție misterioasă a avut loc în Valencia. O tânără de 17 ani din Dolj este de negăsit. Fata a coborât dintr-un autocar, însă când a trebuit să se întoarcă din nou pentru îmbarcare nu a mai apărut.
Polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bîrca au fost sesizați cu privire la faptul că, Ion Ana Maria, în vârstă de 17 ani, a plecat voluntar în ziua de 9 august a.c. cu un microbuz din Spania, localitatea Albacete, cu intenția de a reveni în România. În localitatea Valencia, Spania, unde s-a făcut o oprire aceasta a coborât, iar la plecare nu s-a mai prezentat la îmbarcarea în microbuz. (CITEȘTE ȘI: DOUĂ SURORI DIN PLOIEȘTI, DISPĂRUTE DE PATRU ZILE! PĂRINȚII SE GÂNDESC LA CE E MAI RĂU. ”VĂ RUGĂM, AJUTAȚI-NE!”
Semnalmentele tinerei
În prezent, autoritățile au demarat căutările tineri și încearcă să stabilească ce s-a întâmplat. Fata de 17 ani poate să fie recunoscută după următoarele semnalmente: înălțime aproximativ 1,60 metri, greutate aproximativ 45 de kg, păr lung, vopsit roșu, ochi căprui şi fața ovală. Nu se cunosc articolele de îmbrăcăminte purtate de minoră la momentul plecării. (VEZI ȘI: DE-A RÂSU’-PLÂNSU’! UN BĂRBAT DIN SUCEAVA ȘI-A DAT SOȚIA DISPĂRUTĂ ȘI… E INCREDIBIL UNDE AU GĂSIT-O OAMENII LEGII)
Persoanele care dețin informații utile cu privire la persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112, sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.