Mai multe percheziţii au loc în judeţul Suceava, pentru depistarea unor depozite de ţigări de contrabandă, într-una din zonele verificate de anchetatori în noaptea de marţi spre miercuri fiind găsite peste 1,2 milioane de ţigarete.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, în baza unor informaţii privind depozitarea unor cantităţi considerabile de ţigări de contrabandă de provenienţă extracomunitară în zona oraşului Vicovu de Sus, poliţiştii suceveni, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au descins, în noaptea de marţi spre miercuri, la un depozit din satul Laura.
Astfel, într-o clădire având ca destinaţie depozitarea de furaje agricole au fost descoperite 108 colete conţinând 1.261.800 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 630.900 de lei.
Proprietarul depozitului le-a spus anchetatorilor că nu ştia de prezenţa ţigărilor şi nu ştie în ce împrejurări au ajuns acestea acolo, el fiind de acord să le predea poliţiştilor coletele, precizează sursa citată.
Miercuri dimineaţă, percheziţiile sunt în desfăşurare, fiind vizate mai multe locuri unde ar fi depozitate ţigări de contrabandă, dar şi alte bunuri.
Ionut Chiperi