O situație inedită a stârnit amuzamentul românilor de pe TikTok. Poliția din New York, celebrii NYPD, au ajuns să încingă grătarul alături de români, iar filmările făcute la o petrecere stau drept mărturie a acestui lucru. Cum au ajuns polițiștii din New York să se bucure de carnea la proțap și să se distreze pe versurile melodiei „A venit poliția”, cântată de Theo Rose?
Recent, în mediul online, au apărut câteva filmări în care câțiva polițiști din New York se distrează pe cinste la o petrecere de români. Se pare că oamenii legii au fost sesizați să intervină la locuința românilor din SUA din cauza muzicii date la maximum, însă ritmurile românești pare că i-au cucerit pe cei de le NYPD, care au uitat de datorie și s-au pus pe petrecere.
(CITEȘTE ȘI: CINE ERA DONALD TRUMP ÎNAINTE DE A AJUNGE PREȘEDINTELE SUA? CONTROVERSELE DIN SPATELE LIDERULUI POLITIC AMERICAN)
Ei bine, se pare că poliția din New York a descins la locuința românilor din SUA fix atunci când distracția era în toi. Oamenii legii au fost chemați la adresa compatrioţilor, după ce vecinii au făcut o sesizare. Atunci când aceștia au ajuns la fața loculului, românii se distrau de mama focului, cu muzica dată la maximum și cu grătarul încins.
Însă, în loc să spargă petrecere, ce pare că a fost organizată cu ocazia unei zile de naștere, polițiștii s-au înscris în rândurile petrecăreților. Mai exact, în filmările apărute pe TikTok, cei de la NYPD apar petrecând alături de români și se distrează copios.
Polițiștii s-au înveselit pe ritmuri de manele și s-au înfruptat din carnea la proțap pregătită de petrecăreți. Toată lumea știe că românii știu să petreacă, iar distracția românească i-a prins și pe polițiștii din New York. Filmările de la petrecerea românilor au devenit virale și au stârnit amuzamentul tuturor. Internauții au fost uimiți să îi vadă pe polițiști în asemenea ipostaze, iar glumele și ironiile au curs în mediul online.
„Liniștea dinaintea furtunii.
Mâine să îl chemați și pe Trump.
Nu ne oprește nimeni! A venit poliția și a luat câte un mic.
A venit poliția să vă avertizeze sau să vă dea amenda și când colo le-ați dat să mănânce și TikTok le-ați făcut. Bravo, felicitări nr 1.
La noi erau demiși a doua zi, asta însemnă educația și să ai altă mentalitate.
Românii au pus capac la șmecherie în tot mapamondul.
Au făcut grătar la NYPD!
Daca nu-i bun grătarul să vezi amenda.
Acum înțeleg de ce mulți au votat cu Trump”, au fost doar câteva dintre comentariile din mediul online.