Ministrul de Interne, Carmen Dan, a mărit salariul celor trei polițiști care l-au prins pe primanul din Capitală care a incendiat opt mașini. Carmen Dan i-a felicitat personal, marţi, și a decis să îi recompenseze pe aceştia pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale.
„I-am felicitat astăzi, personal, pe poliţiştii care au avut un rol definitoriu în prinderea piromanului care a reprezentat un real pericol pentru bucureşteni. M-am bucurat să constat că poliţiştii Radu Pomană, Alexandru Birău şi Alexandru Mehesz-Geczi fac parte din tânăra generaţie, au entuziasm, îşi iubesc sincer meseria şi au voinţa de a dovedi că sunt profesionişti. (…) Respect celor trei poliţişti pe care am decis să îi recompensez prin acordarea, începând din această lună, a majorării pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale”, a scris Carmen Dan, pe Facebook.
Carmen Dan a mai spus că, deşi astfel de situaţii nu sunt rare în activitatea poliţiştilor, efortul trebuie apreciat.
„Ştiu că prinderea bărbatului care a incendiat maşinile în Bucureşti a fost o misiune dificilă, care a presupus multă muncă, nopţi nedormite şi sacrificarea planului personal. E drept că toate aceste eforturi sunt deseori întâlnite în cariera unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne, dar cu atât mai mult ele trebuie apreciate la adevărata valoare!”, a adăugat Carmen Dan.