Polițiștii au examinat trupul Dariei, fetița de 13 ani răpită de pe o stradă din Cluj
Polițiștii clujeni susțin că Daria Maria Puica, fata de 13 ani din Băbuțiu, dată dispărută duminică, nu prezenta urme vizibile de violență, iar conform primelor investigații aceasta ar fi lipsit de acasă pe fondul unei relații tensionate în familie. Vă reamintim că minora fost găsită azi-noapte.
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, transmis marți, fata a fost găsită în extravilanul localității Cristurel, comuna Așchileu, fiind însoțită de unchiul său.
“Marți dimineață în jurul orei 1, în urma investigațiilor efectuate a fost depistată minora în vârstă de 13 ani. Aceasta era însoțită de bărbatul în preajma căruia a fost văzută ultima dată. Sute de polițiști, jandarmi și voluntari au acționat în această perioadă pentru găsirea minorei în vârstă de 13 ani a cărei dispariție a fost semnalată la data de 20 octombrie. În urma investigațiilor și a căutărilor de amploare, în noaptea de 21/22 octombrie minora a fost găsită în extravilanul localității Cristurel, comuna Așchileu. Aceasta era însoțită de bărbatul în preajma căruia a fost văzută ultima dată. Minora nu prezenta urme vizibile de violență, iar conform primelor investigații aceasta ar fi lipsit de acasă pe fondul unei relații tensionate în familie”, se arată în comunicatul oficial dat de poliție.
În cauză a fost informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj, iar minora a fost internată la un centru de primire a copilului în regim de urgență. “Bărbatul în vârstă de 27 de ani, rudă a minorei, a fost audiat cu privire la cele întâmplate. În cauză se continuă cercetările pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de dispariția minorei, sub coordonarea unității de parchet”, au precizat polițiștii.
Potrivit polițiștilor, dispariția fetei de 13 ani a fost semnalată duminică. Oamenii legii susțin că fata era într-o mașină cu un alt bărbat în localitatea Băbuțiu, comuna Vultureni, când s-au întâlnit pe stradă cu Almaș Marian Cosmin, de 27 de ani, unchiul fetei. “Acesta a oprit autoturismul, moment în care fără niciun motiv a deschis portiera autoturismului unde se afla minora și împotriva voinței ei a tras-o afară din autoturism și au plecat într-o direcție necunoscută”, susțin reprezentanții Poliției.