Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a făcut scandal în fața casei lui Gigi Becali
Polițiștii din Ilfov au întocmit dosar penal pentru distrugere și tulburarea ordinii, după ce un bărbat a făcut scandal la casa lui Gigi Becali din Voluntari, unde erau primiți invitații la nunta fiicei lui. Bărbatul a rămas internat în spital.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea și alte violențe. Bărbatul în cauză a rămas internat la o unitate spitalicească din București”, informează Poliția Ilfov.
În continuare, polițiștii din orașul Voluntari efectuează cercetări pentru a lua măsurile legale ce se impun.
Scandal la nunta fiicei lui Gigi Becali
Gigi Becali a organizat nuntă pentru una dintre fiicele sale, Teodora, care s-a măritat sâmbătă. Invitații au fost primiți la casa lui Becali din Voluntari, unde a avut loc și un incident în jurul prânzului. Un bărbat în vârstă de 26 de ani care a creat un scandal în fața casei a fost dus de polițiști la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit unor surse din poliție, bărbatul ar fi lovit cu picioarele poarta imobilului, ar fi amenințat trecătorii și împiedicat mașinile să circule. Până în prezent, nu au fost dispuse măsuri împotriva bărbatului, însă cel mai probabil va fi deschis dosar penal pentru distrugere, lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.