Pentru ca au nevoie sa se inteleaga cu victime sau infractori surdo-muti, politistii argeseni s-au gandit sa urmeze cursuri de limbaj mimico-gestual. La Pitesti se afla unica institutie de invatamant superior unde se preda aceasta disciplina, cursurile fiind sustinute de preotul Constantin Onu, la Facultatea de Teologie Ortodoxa de la Universitatea de Stat.
Politistele Cristina Tudor si Bianca Neagoe se numara printre cursantii care se pregatesc sa comunice prin semne cu surdo-mutii. Desi nu stapanesc inca bine limbajul semnelor, acesta le-a fost de mare folos in doua cazuri. In primul, ele au reusit sa se inteleaga cu un surdo-mut care isi deranja vecinii dand muzica tare. „Se pare ca nu era surd complet si, de aceea, asculta muzica la maximum, terorizandu-si vecinii. Pana la urma ne-am inteles”, ne-a spus Cristina Tudor. La randul sau, Bianca Neagoe ne-a povestit ca, datorita cursului, a reusit sa priceapa ce anume le spunea colegilor sai o femeie surdo-muta care venise sa reclame la politie ca i se furase portofelul intr-un autobuz. Femeia i-a descris politistei in limbajul mimico-gestual ce anume a patit, respectiv unde si cand a fost jefuita, dand astfel informatii care sa duca mai repede la prinderea hotului. Agentele ne-au marturisit ca aceasta „limba” este destul de grea si ca acelasi gest, facut in contexte diferite, inseamna altceva.