Polițist local din București, răpus de COVID. Mesajul dur al instituției: “Continuăm să plătim tribut pandemiei”

Publicat: 29/11/2021 | 17:01

Angelica Axinte, agent al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, a pierdut lupta pentru viață. Infecția cu coronavirus i-a fost fatală. Reprezentanții instituției din care făcea parte femeia trag un semnal de alarmă, precizând că s-au săturat să plătească tribut pandemiei.

Mesajul pare unul clar, ideea fiind ca tot mai mulți români să se vaccineze împotriva virusului. Aflați pe stradă, în prima linie, oamenii legii intră, zilnic, în contact cu sute de cetățeni. Unii sunt imunizați, alții nu. Din păcate, COVID-19 nu ține cont de nimeni și nimic.

(NU RATA: UN POLIȚIST DE 55 DE ANI, DIN NEAMȚ, A MURIT DUPĂ CE A FOST INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS)

Ultima victimă a virusului, din rândul Poliției Locale a Municipiului București, este Angelica Axinte, care a căzut la datorie, răpusă de COVID.

După aproape doi ani de zile, de când Poliția Locală a Municipiului București a intrat în prima linie de luptă împotriva COVID-19, duminică, încă un polițist local din cadrul D.G.P.L.C.M.B. – Angelica Axinte – a căzut la datorie, răpusă de noul coronavirus. Colegii își exprimă profundul regret și sunt alături de familia îndurerată. Dumnezeu să o odihnească în pace.

… continuăm să plătim tribut pandemiei…”, este mesajul postat de Poliția Locală București, pe pagina oficială de Facebook.

Polițist din București, răspus de COVID. Mesajul Instituției

La mijlocul lunii noiembrie, Poliția Română a transmis un mesaj ferm cu privire la vaccinare în România, instituția încercând să îi convingă pe oameni că singura lor metodă de protecție contra virusului este acceptarea imunizării cu serurile dezvoltate și aprobate până în prezent.

Poliția Română susține vaccinarea împotriva COVID-19! Împotriva COVID-19 doar vaccinarea și respectarea măsurilor de protecție te pot proteja. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!

Prin vaccinare împotriva COVID-19:

  • se reduce riscul de infectare;
  • se reduce riscul de transmitere a virusului;
  • se reduce considerabil riscul de spitalizare;
  • se reduce considerabil riscul de deces.

Toate instituțiile din Sistemul Național de Apărare susțin vaccinarea împotriva COVID-19”, a fost mesajul transmis de Poliția Română.

(VEZI AICI: FOSTUL ȘEF AL POLIȚIEI MUNICIPIULUI HUȘI, RĂPUS DE COVID. “MAI AVEA MULTE DE SPUS, MULT DE TRĂIT”)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult