Politicianul George Piha a fost arestat în New York, după ce a fost prins la furat. Metoda prin care acționa
George Piha, unul dintre candidații la Primăria Pantelimon în 2016, a fost arestat în New York, după ce a prins la furat. Politicianul este acuzat că a tâlhărit mai multe persoane de la care a luat cărți de credit, telefoane mobile şi alte dispozitive electronice în valoare de câteva mii de euro, relatează timesunion.com.
În vârstă de 50 de ani, politicianul a fost încătușat de polițiștii americani la începutul acestei săptămâni. Oficialii de la poliția din Bethlehem, New York, au transmis că George Piha este acuzat că a furat, în ultimele 48 de ore înainte de capturare, cărţi de credit şi echipamente electronice în valoare de 10.000 de dolari.
Conform sursei citată mai sus, politicianul avea asupra lui o perucă, pe care o folosea ca să se deghizeze atunci când intra în vestiarele sălilor de sport, de unde fura tot ce apuca. Spargerile le-a dat în județele Albany, Saratoga, Rensselaer, Erie, Monroe, Onondaga și Oneida.
Inițial, George Piha a mințit autoritățile americane și le-a spus că este din Middle Village, un cartier din Queens. Ulterior, în urma cercetărilor făcute de anchetatori, s-a stabilit că politicianul român a ajuns recent în S.U.A., după ce a plecat din România.