Poliția Română, anunț de ultimă oră! Schimbări importante privind ordinele de restricție
Agresorii din România au primit o veste ce nu îi va bucura foarte mult. Poliția este pregătită să aplice noi sancțiuni, celor care apelează la violența fizică sau psihică, în următoarea perioadă. Iată ce se va întâmpla cu cei care nu se supun legii și ce riscă aceștia.
Din ce în ce mai multe persoane ajung să se plângă de faptul că sunt victimele unei agresiuni fizice sau psihice. Din acest motiv, Poliția Română a luat decizia de a modifica puțin legea, introducând pedepse mai aspre pentru agresorii violenți și recalcitranți care vor avea un ordin de restricție.
Noi ordine de restricție pentru agresori
Mulți cetățeni se plâng, în ultima perioadă, de faptul că nu se simt protejați în momentul în care devin victimele unei agresiuni fizice sau psihice. Din acest motiv, polițiștii au luat decizia de a opri atacurile, mai ales după ce mai multe persoane au ajuns să își piardă viața.
„Până se punea în mişcare acţiunea penală, până depuneai o plângere pentru loviri sau alte violenţe sau orice infracțiune din zona de violenţă, dura foarte mult timp. Am şi văzut unele situații când, deşi, existau ordine de protecţie, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, pentru că agresorii respectivi nu puteau fi controlaţi”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
Noile măsuri vor duce la implementarea mai multor brățări electronice care ar putea să îi țină pe agresori departe de victime. Se dorește ca ordinele de restricție să se poată obține și pentru vecini, colegi și prieteni, nu doar pentru soți, rude sau concubini.
CITEȘTE ȘI: FRANTUZOAICELE, SUB PROTECTIE! SOTII VIOLENTI VOR PURTA BRATARI ELECTRONICE DOTATE CU GPS!
În prezent, brățările electronice pot fi folosite în orașe precum București, Iași, Mureș și Vrancea. Toți cei care au ajuns să poarte astfel de obiecte au fost declarați periculoși, iar în momentul în care tind să se apropie de victimă mai mult decât ar fi cazul, poliția va fi pusă în temă pe loc.