Principalul suspect că a furat arma jandarmeriţei este căutat de toţi poliţiştii din ţară. Poza bărbatului a fost făcută publică de către procurori şi este un apel către populaţie pentru a da orice informaţii despre acest suspect la numărul de urgenţă 112.
Suspectul a fost fotografiat cu arma în mână. Este vorba despre un pistol Carpați cu gloanţe, calibrul 7,65mm. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei – Serviciul Omoruri au făcut publice fotografii suspectul şi au făcut un apel la populaţie să ajute la identificarea unui bărbat implicat în agresarea a doi jandarmi la protestul de vineri din Piaţa Victoriei, potrivit RTV. (Vezi aici Imagini de pe patul de spital cu jandarmerița bătută de huligani)
Individul este suspectat într-un dosar având ca obiect infracţiunile de ultraj privind agresiunea asupra a doi jandarmi, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu referire la sustragerea unei arme, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. (Citește și Cine este jandarmerița bătută de protestatari. Are doar 23 de ani)
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei – Serviciul Omoruri, în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor în care au fost agresaţi cei doi jandarmi, vă solicită sprijinul în mediatizarea unor imagini. Rugăm cetăţenii care îl recunosc pe bărbatul ce apare în fotografii să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie. Pe această cale mulţumim celor care s-au implicat şi ne-au oferit ajutor”, informează Poliţia Capitalei.
Şi Jandarmeria Română a lansat un apel către populaţie să anunţe autorităţile în cazul în care deţine informaţii cu privire la o armă sustrasă de la un jandarm în timpul violenţelor de vineri seară din Piaţa Victoriei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a precizat că arma furată a aparţinut angajatei Jandarmeriei care a fost lovită pe parcursul misiunii. (Vezi aici El este unul dintre huliganii care au bătut-o pe jandarmerița Ștefania)
„Structurile MAI au fost mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras o armă individuală, vorbesc de o singură armă, pentru că au fost vehiculate foarte multe informaţii, trei arme, apoi a fost vehiculată informaţia de două arme. Este vorba de o singură armă care a fost sustrasă de la colega noastră care a fost pusă la pământ şi lovită cu bestialitate. Cazul a fost preluat de către Parchetul competent”, a explicat Militaru.