Poliția a descins la petrecerea organizată de ziua de naștere a lui Cătălin Botezatu. Patronul restaurantului din Capitală, dar și un angajat au fost amendați.
Vineri, 3 decembrie, Cătălin Botezatu a împlinit vârsta de 55 de ani. De la primele ore ale dimineții, Cătălin Botezatu a fost asaltat cu mesaje și urări de bine. Iar sâmbătă seară, designerul a organizat o petrecere fastuoasă într-un local celebru din Capitală. Printre apropiații care i-au fost alături s-au numărat Raluca Bădulescu, Maurcie Muntean, Oana Roman și Tania Budi.
Startul petrecerii a fost dat în jurul orei 18:00. Totți s-au distrat și s-au simțit bine, dar în jurul orei 21:15 echipajele de Poliție s-au deplasat la fața locului pentru o verificare de rutină. Polițiștii susțin că, deși muzica a fost oprită la ora 21.00, în local de se mai aflau aprovimativ 15 persoane. Ca urmare, administratorul societății a fost sancționat cu suma de 10.000 de lei, pentru nerespectarea programului de funcționare și încă 10.000 de lei după ce s-a constatat că funcționase în regim de „club”, cu toate că, în mod oficial, are doar program de restaurant. (VEZI ȘI: CĂTĂLIN BOTEZATU, PUS ÎNTR-O SITUAȚIE STÂNJENITOARE LA FESTIVALUL DE FILM DE LA CANNES. CE A PĂȚIT CELEBRUL DESIGNER)
În același timp, a fost amendat, pentru tulburarea liniștii publice și un angajat al localului, care a fost sanționat cu 3000 de lei, după un presupus conflict cu polițiștii. potrivit GANDUL.
Cătălin Botezatu și-a început cariera în 1984 ca manechin al casei de modă Venus, care era condusă de Zina Dumitrescu. Doi ani mai târziu, designerul și-a deschis prima casă de modă și a lansat numeroase colecții, dar și o linie de lenjerie masculină.
A avut prezentări de modă pe toate continentele. De la New York sau Las Vegas, la Windock în Namibia, Sun City în Africa de Sud, Islanda, Indonezia și în toate marile capitale din Europa. Este designerul român cu cele mai multe premii obținute de-a lungul carierei sale. (NU RATA ȘI: CĂTĂLIN BOTEZATU, DESPRE RELAȚIA CU TATĂL SĂU! GESTUL CARE L-A RĂNIT PE DESIGNER. „DE ATUNCI MI S-A LUAT”)
Cătălin Botezatu a fost un elev silitor și în ciuda faptului că a terminat profilul de matematică-fizică, iar tatăl său își dorea ca el să devină inginer, designerul și-a urmat visul și destinul i-a surâs. Fostul jurat al show-ului de la Kanal D a absolvit Institutul European de Modă de la Milano, loc unde a învățat cele mai ascunse taine ale acestei meserii.