Poetul Ion Brad a murit miercuri, la vârsta de 89 de ani
Poetul Ion Brad a murit la vârsta de 89 de ani, miercuri, la București, iar trupul neînsuflețit al acestuia va fi depus vineri la Biserica Greco-Catolică din Strada Polonă, a declarat familia scriitorului, conform Mediafax.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 13.00, la cimitirul Bellu-Catolic din București.
Născut pe 8 noiembrie 1929, la Pănade, în județul Alba, Ion Brad a fost scriitor, poet, exponent al aşa numitului realism socialist, traducător şi diplomat.
Absolvent al Facultății de filologie din Cluj-Napoca (1952), a fost, printre altele, redactor-șef al revistei pentru copii Cravata roșie și al revistei Luceafărul.
Între anii 1973 – 1982, a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena, fiind, până la Revoluţia din 1989, şi membru al Partidului Comunist Român.
În perioada 1984 – 1990, a fost directorul Teatrului Nottara din București.
În 1959, a primit Premiul Academiei Române pentru volumul de versuri „Cu timpul meu”, iar, în 1972, premiul Uniunii Scriitorilor, pentru „Cele patru anotimpuri”