Viitorul Constanţa a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1) cu Academica Clinceni, pe teren propriu într-un meci din din cadrul rundei etapei a 26-a a Ligii 1.
Oaspeţii au deschis scorul prin Răzvan Andronic (min. 42), Viitorul salvând un punct în primul minut la prelungirilor Juvhel Tsoumou.
„Am luat un gol de tot râsul. N-ai voie, nu se poate! Aveau marcaj, Chunchukov trebuia să fie acolo, a strigat Gardoș la ei, a fost o lipsă de reacție. Îi felicit pe jucători pentru atitudine, i-am spus lui Andronic că o să marcheze, o să dau credit copiilor, dar se pune presiune mare pe ei. Am arătat foarte bine în prima repriză, apoi am renunțat puțin la posesie, dar n-am avut ocazii clare. Am primit golul nemeritat. Am avut penalty clar, nu pot să ascund. Haideți să fim puțin atenți, dă-ne tată ce e al nostru. Făceam 2-0 și jocul era închis. Sunt supuși greșelii, nu punem presiune, dar sunt erori grave etapă de etapă”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul principal al formației Academica Clinceni.
În urma acestui rezultat, Viitorul Constanța a acumulat 29 de puncte și a urcat pe locul 10 în timp ce Academica a rămas pe locul 6 cu 37 de puncte.
Sepsi OSK – Chindia Târgovişte 0-1
Viitorul Constanța – Academica Clinceni 1-1
Sâmbătă, 6 martie
ora 14:30 Universitatea Craiova – FC Botoşani
ora 21:30 UTA Arad – CFR Cluj
Duminică, 7 martie
ora 15:00 Astra Giurgiu – FC Hermannstadt
ora 20:30 FCSB – Gaz Metan Mediaş
Luni, 8 martie
ora 17:30 FC Argeș – Politehnica Iași
ora 20:30 FC Voluntari – Dinamo Bucureşti