„Podcast cu Prioritate” #18 apare sâmbătă, 21 octombrie, ora 19:00. Invitat: Mihai Morar
Episodul cu numărul 18 din „Podcast cu Prioritate” îl are ca invitat pe Mihai Morar. Emisiunea se va difuza sâmbătă, 21 octombrie, ora 19:00, pe canalul de YouTube ProMotor România și pe Spotify.
Mihai Morar este realizator de televiziune și om de radio. El prezintă emisiunea matinală la Radio ZU, împreună cu Daniel Buzdugan. În trecut a prezentat mai multe emisiuni TV și a fost jurat la emisiunea „X Factor”, în primul sezon, unde a câștigat alături de concurentul său, Andrei Leonte. În 2020, a lansat podcastul „Fain și Simplu” (canal de YouTube cu 395.000 de abonați la momentul redactării acestui articol), podcastul fiind difuzat exclusiv în mediul online.
Fanii au ajuns să îi cunoască povestea de viață prin intermediul interviurilor pe care le-a avut în decursul timpului, dar iată că, inevitabil, a ajuns și în punctul în care povestește despre mașinile din viața sa.
„Dacia Break a fost mașina copilăriei mele. A fost primul nostru drum la mare cu familia, și tata a ținut mașina asta până acum vreo zece ani, poate chiar mai bine”, povestește Mihai Morar primele sale amintiri despre mașina familiei, o Dacia comandată la începutul anilor ’80 pentru care tatăl său a așteptat anii buni pentru a-i fi livrată.
„Microbul” mașinilor l-a atacat destul de târziu pe Mihai Morar
Dacă în trecut nu era foarte pasionat de mașini, el a ajuns în cele din urmă să se îndrăgostească de un Mercedes-Benz Clasa G.
„Am găsit o vechitură în curtea unui prieten, este vorba despre G-ul ăsta absolut superb. Mi se pare că poate, dacă, la Judecata de Apoi se va pune în balanță unde mă duc, poate cineva în viața asta va ține cont că am salvat o mașină de la pieire”, spune Mihai. „Patru ani de zile, în fiecare dimineață când coboram să mă duc la radio, înainte să o deschid, îi spuneam: Doamne, cât de frumoasă poți să fii!”, mai povestește Mihai.
Așadar, episodul cu numărul 18 din „Podcast cu Prioritate” promite o experiență interesantă pentru fanii ProMotor.
Mihai Morar ne-a împărtășit amintiri pline de nostalgie despre mașinile care i-au marcat existența. El ne-a arătat că, în viață, uneori, pasiunile ne pot surprinde și își pot schimba traseul. Vă invităm să fiți alături de noi sâmbătă, 21 octombrie, la ora 19:00, pe canalul de YouTube ProMotor România și pe Spotify.