În dimineața zilei de 3 august, un călător CFR a trecut printr-un adevărat șoc. Bărbatul care se afla în trenul IR 79, având ruta Arad, Curtici – București Nord, a găsit ploșnițe pe scaunul său și pe cele din apropiere. Oripilat, a pus imaginile pe un grup destinat reclamațiilor către CFR.
După zecile de episoade cu mari întârzieri, lipsa aerului condiționat în vagoane, condiții precare de igienă la grupurile sanitare și multe alte probleme, a apărut un caz, de-a dreptul halucinant, în vagoanele CFR. Un călător a plecat la primele ore ale dimineții din Curtici cu IR 79 pentru a ajunge în București, dar când să se așeze, nu avea loc de ploșnițe!
„IR 79 acum, spre București…PLOȘNIȚE”, spune Adrian.
Imaginile filmate de bărbat au fost postate de rețelele de socializare și văzute de alți oameni prezenți pe un forum în care discutau problemele CFR. În acest context, un alt internaut care a văzut situația a povestit că aceleași ploșnițe erau în tren și acum trei săptămâni.
„Exact aceeași problemă am avut-o și eu cu IR 79 acum trei săptămâni”, spune bărbatul, pe nume Bogdan.
Chiar dacă ploșnițele nu reprezintă propriu-zis o amenințare pentru sănătate, sunt insecte care pot fi transportate ușor și de care se scapă extrem de greu. Deratizarea unui apartament cu trei camere, de exemplu, poate costa și 3.000 de lei, în cazul în care aveți ploșnițe. În multe cazuri, mobila, covoarele și draperiile trebuie chiar aruncate pentru a vă asigura că ați scăpat de ele.
Cu doar o săptămână înainte de episodul cu ploșnițele, călătorii CFR, care voiau să ajungă din Arad în București, au trecut printr-un adevărat coșmar. Nu mai puțin de 13 ore a avut trenul întârziere, timp în care pasagerii n-au găsit altă variantă decât să aștepte, în temperaturi caniculare. Pentru situația în care au fost puși, nu au primit niciun beneficiu din partea CFR, ci doar scuze.
Nemulțumirea călătorilor nu a fost neapărat legată de faptul că a întârziat trenul, ci că cei de la CFR nici măcar nu au comunicat problema, nici nu au găsit o soluție, cum ar fi un autocar sau orice altă variantă.
Călătorii au acuzat și faptul că nu au beneficiat de aer condiționat pe parcursul călătoriei. Nu este pentru prima dată când CFR are întârzieri atât de mari, dar spre deosebire de alte dăți, nici nu au comunicat oficial situația care a avut loc. Călătorii au fost cei care au sesizat întregul episod.
(CITEȘTE ȘI: După profesori și angajații CFR, polițiștii intră în grevă. Ce nemulțumiri au oamenii legii)