Ploiestenii isi pot plati taxele, impozitele si amenzile la supermarket
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Public de Finante Locale Ploiesti, incepand de vineri, persoanele fizice cu domiciliul in Ploiesti pot achita impozitele si taxele locale, precum si amenzile stabilite prin procese-verbale, care au intrat in evidenta SPFL Ploiesti, la infochioscuri amplasate in incinta a trei supermarketuri.
Plata va fi facuta in baza unui card bancar si a cartii de identitate, iar sistemul va deveni functional incepand cu ora 14.00.
In saptamana 14 – 19 iunie inspectorii de la finantele locale vor fi prezenti, intre orele 16.00 si 20.00, la infochioscuri, pentru a-i sfatui pe ploiesteni cum trebuie sa procedeze.
Directorul SPFL Ploiesti, Simona Dolniceanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca ideea amplasarii acestor infochioscuri i-a venit in urma discutiilor cu oamenii.
„Am constatat ca foarte multi ploiesteni nu au timp sa mearga la casieriile serviciului Public de Finante Locale pentru a achita taxe sau impozite si atunci am gandit ca, printr-un astfel de sistem, venim in intampinarea contribuabililor si ii ajutam sa scuteasca din timpul lor. Un astfel de sistem este implementat in sectorul 6 din Bucuresti, am luat legatura cu colegii de acolo si am vazut despre ce este vorba”, a spus Simona Dolniceanu.