În cel mai așteptat duel al serii, Spania a câștigat cu un halucinant 6-0 duelul pe care l-a susțținut la Elche cu vicecampioana mondială, Croația.
Saul a dat tonul spectacolului în minutul 24 iar Asensio a dublat avantajul în minutul 33. Croații aveau însă să intre la pauză cu un neverosimil 0-3 după autogolul portarului croat, Kalinic, din minutul 35, iar după pauză nu și-a propus decât să evite dezastrul.
Descătușați, elevii lui Luis Enrique nu au luat piciorul de pe pedala de accelerație și au mai punctat de trei ori pe tabela de marcaj prin Rodrigo în minutul 49, Sergio Ramos în minutul 57 și Isco în minutul 70, iar partida s-a terminat cu neverosimilul scor de 6-0.
Astfel, Spania a bifat a doua victorie cu Luis Enrique pe bancă, din tot atâtea meciuri disputate pentru fostul antrenor al Barcelonei după victoria obținută la finele săptămânii trecute de pe Wembley cu Anglia, scor 2-1.
Înfrângerea de aseară este cea mai drastică din istoria naționalei Croației, cel mai sever eşec anterior fiind împotriva Angliei, în 2010, scor 5-1.
După înfrângerea suferită la scor de tenis în Elveția la debutul în Liga Națiunilor, Islanda nu a reușit să iasă din criză. Nordicii au ppierdut pe teren propriu la sscor de neprezentare duelul pe care ș-au susținut cu Belgia, scor 0-3.
Partida, care a contat pentru Seria A Grupa 2 a celei mai noi competiții inter-țări organizată de UEFA a fost la discreția Belgiei, care fără să forțeze a obținut un succes clar grație reușitelor semnate de Hazard (min.20-pen) și Lukaku (min. 31, 81).
Seria A, Grupa 2
Islanda- Belgia 0-3
Seria A Grupa 4
Spania- Croaţia 6-0
Seria B, Grupa 3
Bosnia și Herțegovina- Austria 1-0
Seria C, Grupa 2
Finlanda- Estonia 1-0
Ungaria- Grecia 2-1
Seria D, Grupa 2
Moldova- Belarus 0-0
San Marino- Luxemburg 0-3