Pliskova, distrusă psihic de Halep: „Mă rog să nu mai fie niciodată pe partea mea de tablou!”

De: Cancan
Publicat: 24/01/2018 | 16:00

„Mă rog ca Simona să nu mai fie pe partea mea de tablou data viitoare. Simona e una dintre cele mai complicate adversare pentru mine, poate data viitoare o să am mai mult noroc la tragerea la sorţi. Mă descurc mai bine împotriva lui Wozniacki şi a lui Kerber. Le simt mai bine jocul, chiar dacă Angelique e stângace, simt că dacă iuţesc jocul pot obţine puncte. Pe când cu Simona nu e aşa, ei îi place. Nici lui Caro nu-i convine jocul meu, mereu simt că am o şansă împotriva ei, chiar dacă serveşte mai bine ca Simona. Însă raportând la jocul meu, cu Halep mă simt cel mai inconfortabil”, a declarat Karolina Pliskova.

Cehoaica a spus că nu-şi poate explica ce s-a întâmplat după începutul bun de meci pe care l-a avut.

„Nu ştiu ce s-a întâmpla de la 3-0. Cred că am pornit bine în meci. Ea nu a jucat prea bine în debutul partidei, în primele game-uri a făcut câteva greşeli. Game-ul al patrulea a fost unul imens, am avut şanse să mă duc la 4-0. Dacă reuşeam să le fructific probabil ar fi fost setul meu. Nu cred că am făcut ceva extrem de greşit, poate doar punctele importante nu le-am jucat cum trebuie, am sentimentul că îi place foarte mult jocul meu Ea joacă foarte bine împotriva mea, nu ştiu unde e problema. Trebuie să schimb ceva pentru următorul meci cu ea. Simona îmi citeşte foarte bine jocul. Serviciul meu nu e eficient împotriva ei, îl returnează incredibil. Cred că au fost unele puncte pe care le puteam gestiona mai bine, însă ea a fost jucătoarea mai bună”, a adăugat Pliskova după înfrângerea cu 6-3, 6-2 suferită împotriva lui Halep.  

                                                                          

Cristi P.