Plecări în masă! Și-au dat demisia de la Știrile Pro TV
Plecări în masă la Pro TV. Întreaga echipă de corespondenți de la Cluj, formată din trei oameni, și-a dat demisia potrivit paginademedia.ro.
Cei trei oameni de la Cluj erau Ștefan Pășcuță, Raisa Humeniuc și Laura Goarnă.
Toți cei trei corespondenți și-au încheiat perioadele de preaviz la începutul acestui an.
Toți cei trei jurnaliști aveau intervenții zilnice în jurnalele principale de la Pro TV.
Pășcuță, de patru ani reporter Pro TV, a și scris astăzi un mesaj pe Facebook, în care și-a anunțat despărțirea de Pro TV Cluj.
„După aproape 4 ani, vreau sa va anunt ca astazi a fost ultima mea zi in calitate de corespondent la Stirile Pro TV”, spune acesta în respectiva postare.
Contactat de Paginademedia.ro, acesta a confirmat despărțirea de Pro TV și a mai spus că are o ofertă „dar nu din presă”:
„Am o oferta, dar nu in presa. Vreau sa fac o pauza pentru moment si vad pe viitor, nu exclud o revenire vreodata”, a spus acesta.
Raisa Humeniuc a confirmat, de asemenea, plecarea din stația locală a Pro TV. În cazul ei despărțirea s-a produs la începutul acestui an, iar momentan are mai multe oferte „din presă, dar și din alte zone”, după cum a afirmat.
Humeniuc era de șase ani la Pro TV.
De asemenea, părăsește postul și Laura Goarnă. Ea lucra la Pro TV din martie 2018.
Reamintim că, în urmă cu aproape doi ani, Pro TV a închis emisia stațiilor locale, inclusiv cea de la Cluj Napoca, dar a păstrat echipe de corespondenți.