Vlad Enăchescu pleacă de la conducerea postului Telekom Sport, unde ocupa funcția de director general încă de la lansare, din 2010. Jurnalistul a precizat că a fost decizia lui să părăsească canalul de televiziune.
Vlad Enăchescu pleacă după 11 ani de la Telekom Sport, unde era directorul stației, potrivit paginademdia.ro. De-a lungul timpului, acesta a ocupat funcții importante în cadrul TVR sau Telesport. În paralel, între iunie 2019 și iunie 2020, a fost coordonator al compartimentului de handbal al CSM București.
“Decizia a fost a mea, dar a fost o înțelegere a parților că această colaborare urmează să înceteze. Am agreat de comun acord să mai stau o perioadă. Despre direcţie vom vorbi la momentul respectiv. Rămâne să vedem, nu pot să spun în momentul de faţă ceva foarte clar”, a declarat Vlad Enăchescu pentru paginademedia.ro.
În aprilie 2020, postul Telekom Sport a fost achiziționat de grupul Clever Media, deținut de Adrian Tomșa și din care mai fac parte Look, Prima TV, Agro TV și Profit News. Vlad Enăchescu a avut atribuții și la celelalte posturi TV din grupul media.
Telekom Sport cuprinde 8 canale (4 în format Standard Definition și 4 în format High Definition). Printre comentatori se numără: Emil Grădinescu, Bogdan Cosmescu sau Cosmin Băleanu. La 12 septembrie 2017, canalele Dolce Sport au fost redenumite în Telekom Sport.
(NU RATA: ȘI-A DAT DEMISIA DE LA ANTENA 1! ANUNȚ-ȘOC AZI-NOAPTE, ÎN DIRECT LA XTRA NIGHT SHOW)
Pe 20 decembrie 2018, s-a lansat platforma Telekom Sport + care include canalele Telekom Sport 1 si Telekom Sport 2, acestea fiind disponibile cu plată (1 euro/luna+TVA inclus).