Conducerea lui FC Dinamo se afla in negocieri cu fostul presedinte al Clubului Sportiv din Stefan cel Mare, Marcel Popescu, pentru preluarea functiei de presedinte executiv, detinuta in prezent de Cristi Borcea.
Potrivit unor surse din cadrul clubului „alb-rosu”, negocierile au demarat in urma cu aproape doua luni, insa in ultima perioada intalnirile dintre cele doua parti s-au rarit din cauza ca Marcel Popescu a impus unele conditii legate de datoriile pe care FC Dinamo le are, lucru neagreat de actionari.
Totodata, Popescu a fost ofertat si de Vasile Turcu pentru a prelua functia de presedinte la UTA, in cazul in care omul de afaceri va prelua formatia aradeana.
Ambele parti au confirmat negocierile, insa Marcel Popescu a refuzat sa ofere alte amanunte.
„Domnul Marcel Popescu este un om de valoare al sportului romanesc, un dinamovist convins care a fost aproape de a ajunge la Dinamo, insa, mi-am dat seama de potentialul dansului, mai ales ca ne cunoastem inca de pe vremea cand investeam la echipa de handbal, si l-am intrebat daca ar dori sa fie presedinte la UTA, in cazul in care ma voi decide sa investesc”, a declarat Turcu pentru Mediafax.