Planul migălos pus la cale de Daniela Nane pentru a o înfia pe fata prietenei sale, Ioana Maria Lupașcu. Au stabilit totul chiar înainte ca pianista să moară: : ”S-a semnat în regim de urgență!”
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală la două luni de la moartea pianistei Ioana maria Lupașcu. Conform surselor CANCAN.RO, artista și prietena ei cea mai bună, Daniela Nane, au stabilit în cel mai mic amănunt fiecare detaliu, de la felul care marea artistă va fi înmormântată, până la demararea procedurilor necesare pentru ca Daniela să o adopte pe Fatima, în vârstă de 13 ani.
Considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, Daniela Nane a dispărut pentru o perioadă mai lungă de timp din lumina reflectoarelor, pentru a-și crește fiul, pe Codrin, astăzi în vârstă de 23 de ani. A revenit discret, numai la evenimente de business, ori la cele caritabile. Nu se regăsește în televiziunea de astăzi și nici nu-i place să fie prima pagină a ziarelor. Își împarte timpul liber între obligații diplomatice și viața de familie.
Soția lui Adrian Cioroianu nu se plânge de nimic și mărturisește de fiecare dată că viața sa este una simplă și fericită, așa cum și-a dorit mereu să fie. La sfârșitul lunii august, Daniela Nane a trecut printr-un eveniment cumplit, poate unul dintre cele mai grele momente din viața ei, moartea prietenei sale cele mai bune. Ioana Maria Lupașcu s-a stins din viață după o luptă grea cu cancerul, pe care a dus-o pe picioare până în ultima lună.
Procedura de adopție înainte să se stingă din viață
Daniela Nane și celebra pianistă au fost prietene timp aproape două decenii și s-au tratat mereu una pe cealaltă ca pe propria soră. Au trecut prin necazuri împreună, iar vestea îmbolnăvirii cu cancer a Ioanei le-a apropiat și mai mult. Deși, inițial, medicii au sperat în vindecarea pianistei, cele două au început să discute de atunci despre toate scenariile posibile.
Acela a fost momentul în care au stabilit că fiica Ioanei, Fatima să rămână în grija Danielei, dacă scenariul cel mai rău va deveni realitate. În luna iulie, atunci când medicii i-au spus renumitei artiste că nu se mai poate face nimic pentru ea, cele două au și început procedurile necesare pentru adopție:
“ În toată perioada de tratamente, de spitalizare a Ioanei, Fatima a locuit la Daniela. Practic, ea mereu a crescut cu două mame. Nu era ceva inedit să rămână la cea pe care o considera mătușă. Și atunci când era mică, fata rămânea la Daniela atunci când mama ei avea concerte peste hotare. Din momentul în care medicii i-au spus Ioanei că nu se mai poate face nimic, amândouă au avut nevoie de câteva zile să plângă împreună, să treacă peste șoc, frustrare, disperare. Daniela a suferit cumplit, nici acum nu și-a revenit.
Mai apoi s-au calmat și au început să discute concret despre toate lucrurile pe care Ioana trebuia să le lase în ordine. De la înmormântare, la bunurile imobile, birocrație, până la adopția Fatimei. Amândouă au început procedurile necesare. Au fost prezentate dovezi medicale că Ioana nu mai poate fi salvată și dovezi că nu există alte rude de prim grad în viață. Totul s-a făcut în regim de urgență. Fatima este bine, a fost pregătită din timp de mama ei pentru ce va urma. Sigur, suferința este foarte mare încă, la fel și dorul”, au declarat surse apropiate Danielei Nane, pentru CANCAN.RO.