Celebrul Bercea Mondialu‘ era eliberat condiționat din închisoare, la începutul lunii martie, după o condamnare de 13 ani, pentru tentativă de omor, iar acum se pregătește de o mega-petrecere. Așa cum a făcut, de altfel, de fiecare dată atunci când a ieșit de după gratii. Dar musai trebuie să-i cânte Florin Salam! Acum, întâmpină dificultăți și tot amână momentul. Motivul? „Regele” este ocupat până peste cap cu evenimentele și nu i-a putut răspunde imediat doleanței. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Bercea Mondialu‘ pregătește marea petrecere, după ce a văzut, în luna martie a acestui an, lumina zilei, din nou, în urma eliberării condiționate. Fusese condamnat definitiv în octombrie 2020 la nu mai puțin de 13 ani și 272 de zile de închisoare, într-un dosar de tentativă de omor.
Finul lui Mircea Băsescu a fost acuzat și apoi dovedit că a încercat să-l omoare pe Valeriu Matei, fostul viceprimar din Slatina.
(NU RATA: FINUL LUI BERCEA MONDIALU’, ȚEPUIT DE IUBITA DIN BUCUREȘTI: ”A FUGIT CU TOT CU BANI!”)
Va avea zeci de invitați, rude, prieteni… Doar că interpretul lipsește! Din acest motiv, Sandu Anghel, pe numele din buletin, stă în expectativă. Musai l-ar vrea pe Florin Salam la microfon, dar manelistul nu a putut da curs ofertei imediat. E prins până peste cap cu evenimentele pentru care a încheiat contracte și nu poate să nu le onoreze.
”Așteaptă un semn de la Florin Salam. Mai durează ceva, dar va fi, cât de curând, mare petrecere. Bercea a pus totul la punct, mai rămâne doar ca Salam să-i spună când”, a dezvăluit, pentru CANCAN.RO, un apropiat al lui Bercea.
De altfel, Florin Salam este artistul preferat al lui Sandu Anghel. În anul 2014, atunci când era eliberat, tot condiționat, Salam i-a cântat la petrecerea pe care a dat-o. Iar Bercea Mondial’ avea să-și etaleze dansul inconfundabil. El fusese condamnat la opt ani și nouă luni, tot pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat un nepot într-un bar.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.