Vara este perioada concediilor, a vacanțelor, a drumețiilor prin tot felul de locuri mai mult sau mai puțin cunoscute, așadar, trebuie să fim pregătiți pentru orice situație.
Dacă în orașele mari există legi care impun ca ambrozia să fie distrusă, în sălbăticie ne putem întâlni cu ea și, din nefericire, aceasta te poate trimite direrct la urgenţă dacă vei avea o reacţie alergică puternică. Ambrozia înflorește între sfârșitul lui iulie și sfârșitul lui septembrie.
Speciile de Ambrozie sunt ierburi sau arbuști nu foarte înalte (deși unele specii ating o înălțime de 4 m). Au tulpini erecte și híspide, care se prezintă în smocuri dense de până la o jumătate de metru în diametru, cu ramificație bazală. Rădăcina tinde să fie conică și profundă, făcând dificilă eradicarea. Frunzele sunt lobate, având pețiolele cu aripi, de culoare gri-verde argintie dinspre superior înspre inferior.
Aceste plante sunt monoice, producând inflorescențe în formă de spic, cu florile masculine de culoare verde gălbui. Florile feminine sunt albicioase la culoare, simple, axilare, situate mai jos decât cele masculine, conform wikipedia.ro.
Fertilizarea e produsă de vânt, prin răspândirea granulelor de polen. O singură plantă poate produce până la 1 miliard de granule într-un sezon. Mai ales în sezonul umed și în a doua jumătate a verii. Fructul este o achenă acoperită cu spini, de formă ovoidă, care conține o singură sămânță mică de culoare maro și în forma de vârf de săgeată.
VEZI ȘI: ATENȚIE, ESTE OBLIGATORIU PÂNĂ PE 30 IUNIE! SE APLICĂ AMENZI URIAȘE PENTRU NERESPECTAREA LEGII
Alergia la ambrozie este sezonieră și constă în: strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții postnazale, înroșire a ochilor, tușe seacă, wheezing și dispnee în special dimineață și seară, urticarie.
Conform ultimelor estimări, între 10-15% din populație suferă de alergie în timpul verii. În cazul pacienților astmatici, polenul ambroziei poate declanșa tuse și crize de astm care trebuie tratate corespunzător.
Simptomele alergiei la ambrozie sunt similare cu cele ale alergiei la alte polenuri:
Polenul de ambrozie poate, de asemenea, să agraveze simptomele astmului, provocând tuse intensă și respirație șuierătoare (wheezing).
Șocul anafilactic este cea mai severă formă de reacție alergică, cu debut brusc, neașteptat, și tablou clinic deseori dramatic, putând duce la deces prin obstrucția cailor aeriene și colaps vascular ireversibil. Șocul anafilactic reprezintă o urgență medicală.
CITEŞTE ŞI: ALERGIA LA AMBROZIE. SIMPTOME, CAUZE, TRATAMENT
Dacă ai fost diagnosticat cu alergie la ambrozie, începe să iei medicamente cu două săptămâni înainte să înceapă sezonul de polenizare. Cere sfatul medicului despre momentul potrivit pentru a lua medicamentele. Pe lângă tratamentul recomandat de medicul alergolog, încearcă următoarele sfaturi pentru a gestiona cât mai bine alergia: