Piturca si Rednic, antrenorii anului 2007
CALIFICARE. Victor Piturca a izbutit sa scoata „nationala” din seria ratarilor de prezente la mondiale sau la europene MERIT. Mircea Rednic a avut rezultate bune cu cele doua mari cluburi, Dinamo si Rapid Succese. Selectionerul are meritul ca a dus „nationala” la Euro 2008, in timp ce „Puriul” se mandreste cu titlul cucerit la Dinamo Alexandru Mazilu Anul 2007 a fost unul fructuos pentru „nationala” lui Mutu si Chivu, care si-a adus aminte ca e vremea unei calificari la un turneu final. Artizanul acestui succes, asteptat timp de sapte ani de microbisti, a fost Victor Piturca, un antrenor caruia ii merge de minune pe banca reprezentativei. In aceasta campanie si-a surclasat clar rivala la calificare, Olanda, formatie careia i-a „furat” patru puncte cu un singur gol. Pe departe cel mai mare rezultat, din 2007, al selectionerului este victoria istorica, de la Constanta, impotriva „batavilor”. In afara de punctele pierdute aiurea cu vecinii bulgari, „Piti” n-a avut probleme cu echipele mici ale grupei, pe care le-a batut pe unde le-a prins. Cu astfel de rezultate, prima pozitie a venit de la sine. In schimb, marele test va incepe la vara pentru selectioner, care trebuie sa-si demonstreze talentul de fin tactician in jocuri cu Italia, Franta si, din nou, Olanda.
Liga „Puriului”
Mircea Rednic se poate mandri si el cu un an bun, in care si-a trecut in palmares un titlu cucerit cu Dinamo. Reusita „Puriului” a fost totala, „cainii” dominand rivalele Steaua si Rapid in toate cele patru derby-uri, de altfel castigate toate. Mai mult, cu patru etape inainte de final, jucatorii lui Rednic se faleau cu medaliile de campioni. Daca n-ar fi fost luna august de cosmar, in care a fost scos din Liga Campionilor de Lazio si-n care a fost umilit in „Groapa” de Vaslui, Dacia si Gloria, tehnicianul n-ar fi incaruntit asa de mult. Tot raul spre bine. Aceste insuccese l-au adus spre Giulesti, acolo unde a revigorat Rapidul. Echipa pe care a facut-o vicecampioana de iarna.