Piratii somalezi ameninta cu moartea un marinar roman daca nu vor primi rascumpararea ceruta

De: Cancan
Publicat: 24/05/2010 | 00:00
Marinarul roman imbarcat pe nava Rim care a fost capturata de piratii somalezi in Oceanul Indian, pe 2 februarie, si-a anuntat prietena prin telefon ca piratii l-au amenintat ca il vor ucide marti daca nu vor primi suma de 400.000 de dolari.

„A primit un telefon de la el si i-a transmis ca daca piratii nu vor primi 400.000 de dolari pana marti dimineata ii executa pe el si pe comandant, iar apoi vor scufunda nava cu ceilalti marinari la bord”, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Mihalcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Mihalcioiu a mai spus ca firma libiana care este proprietara navei ar fi strans 300.000 de dolari, dar nu ar fi gasit modalitatea prin care acesti bani sa ajunga la pirati.

O situatie similara s-a inregistrat la sfarstirul lunii februarie, cand prietena marinarului roman declarase ca acesta se afla in pericol si solicitase interventia urgenta a autoritatilor romane. Ea afirma atunci ca a primit un telefon de la prietenul ei, care ii spusese ca piratii ameninta ca vor incepe sa ucida marinarii luati ostatici daca nu vor primi banii pe care ii cer pentru eliberarea navei.