Pilotul de raliuri, Daniel Onoriu, a făcut primele declarații, după ce a stat 55 de zile în comă: ”Nu îmi simt partea de sus a picioarelor”

Publicat: 03/03/2022 | 22:40
Daniel Onoriu Sursă foto: Instagram.com

Daniel Onoriu, pilotul român de raliuri, se află încă imobilizat la pat. Nepotul lui Gabi Luncă a făcut primele declarații, după ce a reușit să iasă din comă. Sportivul a mărturisit că încă nu își poate mișca picioarele.

Pilotul, în vârstă de 43 de ani, a reușit să iasă din coma indusă are a durat 55 de zile, cauzată de o operație de micșorare a stomacului. Daniel Onoriu stă de 105 zile imobilizat la pat și face acum ședințe de recuperare fizică.

CITEȘTE ȘI: MINUNE ÎN FAMILIA LUI DANIEL ONORIU! PILOTUL DE RALIURI URMEAZĂ SĂ FIE EXTERNAT: ”CERE ACASĂ ÎN FIECARE ZI”

Daniel Onoriu: ”Acum sunt bine, dar sunt și foarte nervos”

Daniel Onoriu a declarat că starea lui de sănătate s-a îmbunătățit, însă este foarte nervos, deoarece încă nu își simte partea superioară a picioarelor.

”Acum sunt bine, dar sunt și foarte nervos, pentru că nu îmi simt partea de sus a picioarelor, de la fund până la genunchi. Când stau în picioare, îmi tremură tot fundul, inclusiv picioarele. Am stat 55 de zile în comă și 105 zile în pat. Am slăbit mult”, a povestit Daniel Onoriu, în cadrul unui interviu.

Daniel Onoriu: ”Cât am fost în comă, nu am visat absolut nimic”

Direct de pe patul de spital, unde face recuperarea fizică, Daniel a avut puterea de a vorbi despre cum se simte în acest moment. Pilotul a precizat că este frustrant pentru el să nu poată face lucruri simple, cum ar fi să se ridice să bea o gură de apă. De asemenea, el a vorbit și cum a fost perioada în care el se afla în comă.

”Să dea Dumnezeu să îmi revin. E frustrant rău să nu poți să te duci să bei o apă, să faci niște lucruri banale.

Cât am fost în comă, nu am visat absolut nimic. E ca și când m-am culcat aseară și m-am trezit azi. Recuperarea medicală va dura vreo două săptămâni. Fac piscină, fac fizioterapie de două ori pe zi. Nu am poftă de mâncare, nu mi-e nici foame, asta mă miră”, a mai povestit fostul campion la raliuri, Daniel Onoriu.

Pilotul Daniel Onoriu a declarat că nu îi este dor de condus

Deși a avut o mare carieră în lumea automobilismului sportiv, Daniel Onoriu, a precizat că nu îi este deloc dor de condus și că nu mai este pasionat de această zonă. Nici mașinile de curse nu îi mai plac. El își dorește acum doar liniște.

”Nu îmi e dor deloc de condus. M-am lăsat de curse, de sport, definitiv. Mi-am cumpărat trei motociclete puternice, iar acum stau în ploaie, nu le folosesc de niciun fel. Mi-am cumpărat și un Ferrari, am mers cu el vreo 300 de kilometri, nu mai îmi place. Îmi plac mașinile mari, comode, solide, nu mai îmi plac mașinile sport de niciun fel, nu mă mai reprezintă”, a mai mărturisit pilotul pentru Fanatik.

VEZI ȘI: PRIMELE CUVINTE ROSTITE DE DANIEL ONORIU, DUPĂ CE S-A TREZIT DIN COMĂ. CE I-A SPUS ASISTENTEI, DUPĂ CE A STRIGAT-O

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult