În urmă cu doar câțiva ani, revista Playboy făcea ravagii în România. Vedetele renunțau la inhibiții și pozau în ipostaze incendiare. Printre cele care au aruncat textila s-a numărat și Andreea Bănică, care regretă acum apariția în Playboy. Cu toate acestea, artista a încasat pentru pozele sexy o sumă colosală.
Andreea Bănică s-a numărat printre vedetele din România care au trecut peste inhibiții și au acceptat să pozeze în Playboy. Artista a dezvăluit, recent, că regretă apariția sa în revista pentru adulți, însă la momentul respectiv a fost un pas important pentru cariera sa. Se pare că vedeta este o fire destul de pudică și cu greu s-a lăsat convinsă să pozeze fără haine.
Cei care au îndemnat-o să accepte au fost chiar soțul și tatăl ei. Cei doi au făcut echipă și au dus-o pe artistă în fața fotografului. Însă, Andreea Bănică nu a acceptat să renunțe și la lenjeria intimă. Cântăreața a dat jos sutienul, însă a păstrat bikinii, care au fost, ulterior, scoși în photoshop.
„Inițial n-am vrut să pozez. Eu nu făcusem niciodată plajă topless până atunci, deși am fost crescută la mare, la Techirghiol. La mine e așa, totul până la lenjeria intimă. Lucian, soțul meu, a vorbit cu tatăl meu, au complotat împreună ca să mă convingă. Mi-au spus că este foarte bine pentru cariera mea să pozez.
Dar ședința foto a fost un șoc pentru mine. Lucian îmi spusese că va fi mereu lângă mine, că nu va fi de față decât fotograful. Dar tot nu m-am dezbrăcat de tot, mi-au scos bikinii în photoshop. Când a apărut revista mi-a fost foarte rușine. N-am ieșit din casă trei zile. Mi se părea că toată lumea mă vede dezbrăcată pe stradă. Eu sunt foarte rușinoasă. Totul până la lenjeria mea intimă”, a declarat Andreea Bănică, potrivit click.ro.
(CITEȘTE ȘI: N-O SĂ-ȚI VINĂ SĂ CREZI! CUM ARATĂ, DE FAPT, ANDREEA BĂNICĂ NEMACHIATĂ: „TENUL MEU NU ESTE PERFECT”)
Chiar dacă, greu, s-a lăsat fotografiată, Andreea Bănică nu a făcut-o pentru bani puțini. Se pare că blondina s-a aflat printre cele mai bine plătite vedete de către Playboy. Artista nu a dezvăluit suma pe care a încasat-o, însă a sugerat că a fost una considerabilă. Banii pe care Andreea Bănică i-a primi au fost suficienți ca aceasta să își cumpere un apartament din ei.
„Revista mi-a adus foarte mult succes, aveam multe concerte, lumea venea cu revista la semnat. Și cred că a fost una dintre cele mai mari sume oferite de Playboy. M-a ajutat la vremea aceea să iau ceva ce am și astăzi, un apartament”, a mai spus Andreea Bănică.